Concursul internațional Play Dance Competition - Balerinele orădene, din nou la înălțime
Scena Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea a devenit, recent, martora unei demonstrații speciale, una „îmbrăcată” în mătase și disciplină.
Un grup alcătuit din 19 fete talentate a reușit să impresioneze publicul și juriul în cadrul prestigiosului concurs internațional „Play Dance Competition”, prezentând 26 de coregrafii la secțiunile balet, caracter și dans contemporan.
Dincolo de calificările obținute pentru etapa Europeană din Ungaria, ceea ce a ieșit cu adevărat în evidență a fost maturitatea acestor fete. Baletul, o disciplină care nu iartă nicio eroare, le-a învățat pe micile artiste un control absolut – atât fizic, cât și mental. Fiecare mișcare pe scenă a fost rezultatul unei responsabilități asumate față de sine și față de spectatori.
Într-un domeniu care poate părea individualist, aceste fete au demonstrat un spirit de echipă extraordinar. Indiferent că au urcat pe scenă pentru solistici, duete sau momente de grup, ele s-au încurajat reciproc, eliminând orice barieră între „cele mari” și „cele mici”. Această capacitate de a se susține în momentele de maximă presiune este, probabil, cel mai mare câștig al acestui concurs.
Finalitatea acestui parcurs este una extraordinară, dar drumul nu este ușor.
„Succesul aparține în egală măsură și părinților, a căror susținere necondiționată face posibilă performanța. Rezultatul final nu este doar o cupă pe un raft, ci transformarea acestor copii în tineri puternici, tenace și echilibrați”, afirmă Ana Maria Toth, instructor la Școala de balet și dans Anette Classic Dance Oradea.
Rezultatele obținute de balerine sunt următoarele: 11 calificări la Concursul European și nu numai din Budapesta WDA Dance World; locul 1 - la secțiunea balet open hobby, secțiunea balet open avansați, secțiunea balet repertoriu avansați și balet repertoriu profesioniști; locul 2 - secțiunea balet open hobby, secțiunea balet open avansați, secțiunea balet repertoriu avansați, secțiunea modern/ contemporan avansați; locul 3 - secțiunea balet open hobby; mențiuni - secțiunea balet repertoriu profesioniști și avansați.
„Ne mândrim cu o generație care învață, prin dans, valoarea muncii și a prieteniei adevărate!”, a menționat Ana Maria Toth.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.