Conferinţă şi lansare de carte - Profesorul Radu Carp, la Oradea
În data de 18 iulie, de la ora 17.00, în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, va avea loc conferința „Criza reprezentării, iluzia populismului și tentația autocrațiilor”, susținută de prof. univ. dr. Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.
Evoluțiile în ascensiune ale partidelor populiste din Europa, ale sistemului politic, slăbesc iremediabil democrația și deschid calea autoritarismului. Poate fi evitat acest parcurs? Avem la îndemână remedii? Vor rezista democrațiile după câteva cicluri electorale? Despre toate acestea se va vorbi în cadrul conferinței. Aceasta va fi urmată de prezentarea volumului „Punctul de cotitură. Ruptură, continuitate și transformarea democrațiilor”, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2024, avându-l ca autor pe Radu Carp.
Prezentarea cărții va fi susținută de către conf. univ. dr. Cristina Matiuța, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea Oradea, iar moderatorul evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.
Organizator: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea.
Intrarea este gratuită, în limita a 150 de locuri!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.