Contribuția artistică a lui Péter și Angela Balogh - Expoziție retrospectivă la muzeu
Sâmbătă, 15 iulie, de la ora 12.00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor, va avea loc vernisajul expoziției retrospective de desen, grafică, tapiserie și sculptură, Péter și Angela Balogh.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, vă invită la vernisajul expoziției retrospective de desen, grafică, tapiserie și sculptură, Péter și Angela Balogh, sâmbătă, 15 iulie 2023, ora 12:00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A), în sala de expoziții temporare a Secției de Artă.
Expoziția aduce în prim-plan creațiile lui Péter Balogh, în care se remarcă modestia unui om și bucuria unei vieți consacrate exclusiv sculpturii. Lucrările sale captivante vorbesc despre pasiunea și măiestria artistului, aducând în prim-plan forme și idei care provoacă și inspiră publicul.
„În cadrul expoziției, veți avea ocazia să descoperiți și grafica rafinată a Angelei Balogh, ale cărei lucrări propun situații coloristice pline de viață. Prin abordarea sa inovatoare, artista reușește să aducă un surplus de lirism aspectelor realului înregistrate de retină. Deși reconstrucția mentală a peisajului se subordonează în general legilor percepției vizuale, la transpunerea pe hârtie intervin unele subtile alterări care atribuie concretului caracterul de imaginar”, anunță reprezentanții muzeului.
Vernisajul va fi deschis de către curatorii expoziției, Angela Balogh Călin, scenograf, și Cornel Abrudan, șeful Secției de Artă a Muzeului Țării Crișurilor. Aceștia vor aduce în discuție aspecte relevante ale creațiilor expuse și vor oferi o perspectivă valoroasă asupra contribuției artistice a lui Péter și Angela Balogh.
„Evenimentul se adresează atât pasionaților de artă, cât și publicului larg interesat să exploreze și să se inspire de la opere deosebite. Vă invităm să fiți alături de noi în acest moment special, în care vom celebra talentul și creativitatea remarcabilă a acestor mari artiști”, menționează organizatorii evenimentului.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 5 septembrie 2023.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.