Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, vă invită să participaţi luni, 14 februarie, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei personale de pictură şi grafică intitulată "Dialog cu ierarhiile superioare", a artistei Eugenia Drăgoi, care va avea loc la Galeria de Arte Vizuale, str. Republicii nr. 15. Va vernisa Agata Chifor, istoric de artă. Lucrările vor fi expuse până în data de 23 februarie a.c. Lucrările cuprind viziunea artistei legată de perceperea lumii spirituale în momente de meditaţie, de rugăciune, de contemplare a lumii suprasensibile.