Expoziția de artă fotografică, intitulată „Maramureșul, centrul lumii”, care s-a bucurat de un succes extraordinar în orașul de pe Crișul Repede, va fi prezentată și la Școala de Arte din Solotvino, Ucraina.

După succesul de care s-a bucurat vernisarea expoziției renumitului artist fotograf Kosei Miya din Tokio, Japonia, intitulată „Maramureșul, centrul lumii”, în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România și la Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației, această minunată colecție va fi prezentată și la Școala de Arte din Solotvino, Ucraina. Pe simezele sălii festive a liceului vor fi expuse 70 de fotografii alb-negru, realizate în urmă cu câteva decenii de reputatul artist fotograf japonez Kosei Miya, majoritatea pe film analog, alb-negru și color, în timpul călătoriilor sale prin splendidele peisaje pitorești ale Maramureșului. Imaginile originale au fost prelucrate, respectiv post-procesate, și toate transformate în alb-negru de către artistul fotograf orădean Ștefan Tóth István.

Expoziția este organizată sub patronajul Consulatului României la Solotvino, Ucraina, și al Primăriei orașului Solotvino, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (recunoscută de UNESCO), de către Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Summit Agro România și Departamentul Cultural al Microregiunii Solotvino.

Evenimentul de excepție – un omagiu adus artistului japonez cu inimă de maramureșean, ambasador spiritual al României în Japonia timp de șase decenii – este dedicat truditorilor pământului acestor meleaguri și iubitorilor de artă fotografică. Acesta va avea loc vineri, 11 aprilie, de la ora 17.00, în incinta Școlii de Arte din Solotvino (Ucraina), cu participarea extraordinară a artistului fotograf.

La vernisaj sunt invitați să participe toți iubitorii fotografiei. Evenimentul va fi transmis online, pe pagina de Facebook EuroFotoArtAssociation

Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului până la data de 30 aprilie.