O carte pe zi Având în vedere că poeziile din " "Eminamente" au fost scrise într-o noapte (adică între 25 şi 26 mai), e explicabil aerul stătut, de cearşaf transpirat, care le străbate. În tocana de sentimente înălţătoare (ştiţi dumneavoastră care, iar dacă nu vi le amintiţi, vi le amintesc eu: iubirea de patrie, compătimirea Basarabiei, lălăielile despre dragostea părintească), domnul Păunescu a presărat şi câteva emoţii mai profane. Adicătelea, a stat domnul Păunescu pe scaun, la dinţar, şi l-a mişcat un gând. În urma hurducăielii, a ieşit un poemuţ zglobiu, în care domnul Păunescu ne propune un nou erou popular. Chiar i-am sfătui pe autorii manualelor să aibă în vedere poemul "Călător în gura lumii" al dlui Păunescu, cu care ar putea înlocui plictisitoarea baladă "Toma Alimoş": "Dinţii de lapte din icoane/ N-or să cadă, teamă nu mi-i,/ prin urgiile duşmane,/ Vom găsi lumina mumii,/ Constantine Găucane,/ Călător în gura lumii". Mai citez o poveste de pe vremea lui Pazvante, lacrimogenă ca un film indian (îi recomandăm dlui Păunescu setul de telenovele indiene de la Antena 1), cu nişte prizonieri de război care se-ntorc acasă, în sat, unde îşi găsesc nevestele măritate cu alţii şi pun de un bocet în grup. Pe deasupra, bocancii sunt grei, rănile deschise, iar durerea e uriaşă: "În trup i se desface iarăşi rana,/ Bocancii gloduroşi atârnă, grei,/ La piept îi lăcrimează trist icoana,/ Peste un maldăr inutil de chei,/ ?Nevastă-mea s-a măritat, sărmana,/ Copiii ei nu sunt copiii mei?". Vai, nouă! Curaj, cititorule!