Eveniment inedit în weekend în Piața Unirii și parcările a două centre comerciale din Oradea. Pe ecrane de 4x3 metri a fost proiectat, în aer liber, un scurtmetraj dedicat lui Iosif Vulcan cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

În Piața Unirii, proiecțiile au început la ora 18.00, ecranul fiind amplasat strategic, lângă stația de tramvai. Orădenii au reacționat bine, s-au oprit, au privit, au făcut fotografii și au discutat între ei. Frigul nu i-a lăsat însă pe cei mai mulți să vadă întreaga proiecție, chiar dacă a fost una scurtă și derulată în „loop”. Ideea este însă una bună și ar trebui reluată. Prea multe lucruri frumoase, care sunt parte a identității orașului, rămân necunoscute celor care trăiesc în Oradea. Dacă orădenii sunt prea prinși în rutina zilnică pentru a afla mai multe, nu este o idee rea ca factorii culturali să facă acest pas. La urma urmei, prea puțin contează cine face primul pas, important este ca Oradea, ca și comunitate, să devină mai puternică și conștientă de rădăcinile ei culturale.       

Filmul a fost realizat în muzeul memorial, fost sediu al Revistei Familia și domiciliu al scriitorului, și a cuprins inserții realizate de scriitorul Ioan F. Pop – muzeograf, și scriitorul Mircea Pricăjan – redactor-șef al revistei. Scurtmetrajul a prezentat atât exponate valoroase, de la documente olografe trimise revistei de importanți scriitori români, la numărul Revistei Familia care cuprinde debutul lui Mihai Eminescu, cât și reconstituiri filmate cu actori ai Teatrului Regina Maria, trupa Iosif Vulcan: Emil Sauciuc, Anca Sigmirean, David Constantinescu, Ciprian Ciuciu, Eugen Neag, George Dometi, Anda Tămășanu, Angela Tanko, Alina Vicoveanu, Lucia Rogoz, Răzvan Vicoveanu, Andrian Locovei, Alexandru Rusu, Petre Ghimbășan.

Filmul a fost proiectat în Piața Unirii și parcările centrelor comerciale Era Park și Prima Shops, pe 16, 17 și 18 ianuarie, între 18.00 și 19.00.

 

Despre emanciparea românilor din Ardeal

Proiectul „Iosif Vulcan - 180” se defășoară până pe 20 ianuarie și își propune să familiarizeze publicul interesat cu activitatea și biografia celui mai important animator cultural post-pașoptist din Transilvania, Iosif Vulcan, accentuând pionieratul în promovarea limbii și culturii române în Transilvania aflată sub auspiciile Imperiului Austro-Ungar. Scopul proiectului este realizarea unui dialog intercultural incluziv, prin intermediul căruia este vizat atât segmentul de public exclusivist, format din profesioniști și studenți din mediul academic, cât și publicul emergent, format din adolescenți sau publicul mainstream, cel din urmă fiind exact segmentul de public pe care Iosif Vulcan și-a coagulat demersurile.

Început vineri, 15 ianuarie, cu un simpozion cu tema „Iosif Vulcan: Promovarea limbii și culturii române în Transilvania, prin literatură și teatru”, evenimentul continuă marți, 19 ianuarie, de la ora 11.00, când se va organiza un dialog live, online, între scriitorul Mircea Pricăjan, redactor-șef al Revistei Familia și elevi ai Colegiilor Naționale „Mihai Eminescu” și „Iosif Vulcan” din Oradea, cu tema „Iosif Vulcan și Mihai Eminescu, de la literatura angajată la nașterea literaturii române”.

Proiectul se va încheia miercuri, 20 ianuarie, cu un alt dialog live, care va fi transmis online începând cu ora 19.00, între teatrologul Claudiu Groza și dramaturgul Matei Vișniec. Discuția va avea ca subiect rolul social al dramaturgului, plecând de la similitudinile dintre dramaturgia de emancipare națională a românilor din Ardeal scrisă de Iosif Vulcan și parabola antitotalitară din piesele lui Matei Vișniec.

Toate evenimentele sunt transmise în direct pe pagina de Facebook Ziua Culturii Naționale, Iosif Vulcan - 180 și pot fi urmărite și pe paginile partenerilor de proiect.

„Iosif Vulcan - 180” este un proiect sprijinit financiar de Ministerul Culturii, desfășurat de Asociația Culturală Teatrul de Copii Oradea și Teatrul Regina Maria Oradea, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, prin Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, prin departamentul Revista de Cultură „Familia”, și este dedicat Zilei Culturii Naționale.