A devenit o tradiție ca la începutul anului membrii Clubului Fotografic „Nufărul” Oradea să prezinte în cadrul unei expoziții cele mai reușite fotografii realizate în anul anterior. În acest context, expoziția anuală organizată sub patronajul Asociației Internaționale „Euro Foto Art” a fost alcătuită din 105 fotografii monocolor și color.

Fotografiile au fost realizate de cei 15 membri ai cunoscutului fotoclub orădean: Ciprian Baba-Filimon, Dacian Barna, Bogdan Bolboacă, Christian Filipescu, Nicoleta Gabor, Ovidiu Gabor, Imre Illés, Eugen Munteanu, Ioan Olah, Ovi D. Pop, Claudiu Szabó, Gheorghe Talpoș, Ștefan Tóth, Zoltán Varga și Cristian-Gelu Vrabie.

Expoziția din acest an diferă din punct de vedere artistic față de expozițiile anterioare, prin faptul că de această dată numărul fotografiilor de „senzație” sunt mult mai reduse ca număr, iar ponderea fotografiilor expuse demonstrează complexitatea limbajului de exprimare a artei fotografice. Se poate remarca o maturizare din punct de vedere artistic în modul de exprimare a fotografiilor realizate în anul 2017. De asemenea, este îmbucurător faptul că în cadrul fotoclubului s-au conturat stiluri deosebite, care au la bază un concept artistic și filozofic. Impresionează imaginile alb-negru ale Nicoletei Gabor, măestria artistului Geu Vrabie, fotografiile fashion ale lui Christian Filipescu, viziunea lui Bogdan Bolboacă sau fotografiile multi-premiate ale lui Ovi D. Pop.

Claudiu Szabó a pregătit pentru expoziție o serie de peisaje, iar Ștefan Tóth demonstrează prin fotografiile expuse că se pot realiza imagini valoroase și cu telefoane mobile! Este de apreciat faptul că în cadrul expoziției sunt prezenți cu lucrări și absolvenții ultimelor cursuri de specializare organizate de Clubul Fotografic Nufărul: Imre Illés, Ioan Olah, Zoltán Varga şi Ioan Ovidiu. Sunt prezenți în expoziţie, cu imagini monoclor și color deosebite, și artiștii fotografi: Ciprian-Filimon Baba, Dacian Barna, Eugen Munteanu și Gheorghe Talpoș.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 23 februarie, de la ora 18.00, în Galeria „Euro Foto Art”. Publicul prezent va fi salutat de către artistul fotograf Ștefan Tóth. Imaginile vor fi prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov. Momentele muzicale vor fi asigurate de elevii Liceului de Arte din Oradea. În cadrul vernisajului vor fi înmânate artiștilor fotografi cu cele mai deosebite rezultate în creație premiile de excelență și vor fi declarați membri de onoare ai cunoscutului Fotoclub acei colegi care au contribuit la ridicarea prestigiului Clubului Fotografic “Nufărul” din Oradea.

Expoziția va rămâne la dispoziția publicului până în data de 22 martie şi va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 08.00 - 19.00. Intrarea va fi liberă.