Expoziția artistului fotograf Paul Bock - Impresii din India
O nouă expoziție de artă fotografică, intitulată „Impresii din India”, care a fost deschisă anul trecut la Palatul Parlamentului din România, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la relațiile diplomatice dintre România și India, a fost vernisată la Muzeul Orașului Oradea.
Expoziția este organizată sub egida Federației Internaționale de Artă Fotografică, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, respectiv partenerului oficial Summit Agro România, susținător al agriculturii și artei. De această dată, pe panourile Galeriei „Euro Foto Art” din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea au fost instalate o selecție de 50 de fotografii de format mare, realizate de Paul Bock din Statele Unite ale Americii, originar din Oradea, membru AIEFA. Imaginile au fost realizate în timpul unei călătorii creative în vara anului 2022 în India.
De-a lungul carierei sale artistice, artistul fotograf a obținut o serie de premii și distincții internaționale. Din lucrările sale au fost deschise două expoziții de artă fotografică în 2009 și 2018, în cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România, Galeria „Euro Foto Art” - Oradea (RO).
Expoziția, organizată în cadrul manifestările culturale Zilele Sfântului Ladislau, va rămâne deschisă publicului, la secţia Muzeul Orașului Oradea, până la data de 25 iulie, de marți până duminică, între orele 10.00 – 18.00. Lucrările expuse vor fi proiectate și pe ecranele din mijloacele de transport ale municipiului Oradea, graţie protocolului încheiat între AIEFA și OTL.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.