Asociaţia crescătorilor de păsări şi animale mici "Nufărul" Oradea organizează, la finele acestei săptămâni, prima expoziţie din acest an, la care sunt invitaţi toţi iubitorii de păsări şi animale mici. Evenimentul va avea loc la Şcoala din Sânmartin, sâmbătă, 5 februarie, respectiv duminică, 6 februarie. Cu acest prilej, vor putea fi admiraţi sau cumpăraţi porumbei, găini, papagali, iepuri şi alte păsări şi animale mici. Expoziţia va fi deschisă sâmbătă, între orele 9.00-18.00, iar duminică, între orele 8.00-14.00.