Cetatea Oradea, mai exact Galeria Ștefan Vilidár István (Corpul C, etajul I), a fost vineri, de la ora 18.00, gazda expoziției foto „Eugen Antal – Destine și Destinații (D&D)”.

Desfășurat într-un cadru intim, evenimentul s-a bucurat de prezența profesorului Eugen Moritz, de muzica lui Florian și Alexandrina Chelu și de cuvinte frumoase spuse de Claudiu Szabó și Ștefan Tóth, președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”.

În ceea ce privește expoziția, Eugen Antal susține că este o poveste, în imagini și cuvinte, despre lucruri și locuri pe lângă care trecem des. „Atât de des încât devine obișnuință să nu mai observăm frumusețea lumii în care trăim. Da, este adevărat că uneori noi facem lumea din jurul nostru urâtă. Prin neimplicare, prin ignoranță, ca și când am trăi un implacabil destin, uitând că fiecare dintre noi avem ca destinație o menire de a face lumea un pic mai bună, un pic mai frumoasă sau un pic mai sigură decât am găsit-o”.

În cadrul evenimentului Ștefan Tóth i-a înmânat artistului Eugen Moritz Diploma de onoare a Asociației Internaționale, iar artistului fotograf expozant, Certificatul de patronaj. Lucrările au fost prezentate de către prof. univ. dr. Eugen Moritz din Cluj-Napoca. Eugen Antal a mulțumit organizatorilor pentru condițiile oferite. Expoziția organizată sub patronajul Asociației Internaționale „Euro Foto Art” va rămâne la dispoziția publicului vizitator până pe 18 aprilie, între orele 8.00 – 20.00. Accesul publicului este gratuit.