Expoziție inedită la Muzeul Oraşului - 50 de ani de grafică românească
Vineri, 13 decembrie, de la ora 13.00, la Muzeul Oraşului Oradea va avea loc expoziţia 50 de ani de grafică românească 1970-2020. Expoziţia se vrea cel mai mare eveniment de acest fel realizat în România, dedicat artei contemporane românești. Peste 70 de lucrări semnate de 65 de artiști vor fi expuse în noul spațiu amenajat în Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, Palatul Princiar, corp B, etaj 1, sala 13.
Realizată printr-un parteneriat model dintre Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural și Asociația Culturală Pictor Octavian Smigelschi prin generozitatea colecționarului George Șerban, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță și dr. Diana Iancu, expoziţia este o pledoarie pentru artă, organizată cu scopul de a contribui la promovarea valorilor româneşti, din ţară şi diaspora şi de a surprinde publicul cu o varietate de culori, forme, stiluri şi tehnici. „50 de ani de grafică românească” este o expoziţie care anticipează expoziţia permanentă de artă orăşenească, cuprinsă în planul de amenajare muzeală. Până când acest proiect va fi finalizat, avem ocazia de a admira peste 70 de lucrări. Expoziţia propune o călătorie prin istoria artei contemporane, prin opera grafică a principalilor săi protagonişti. Sunt expuşi 65 de artişti, trei dintre ei fiind orădeni. Expoziţia intenționează să ofere o privire alternativă a celor mai emblematice experiențe artistice din perioada 1970 și până în prezent. Exercițiul gravării și al altor tehnici de reproducere artizanală a imaginii a reprezentat o dublă oportunitate: pe de o parte, aceea de a crește difuzarea în rândul publicului a operelor, pe de altă parte, posibilitatea de a exprima o gândire diferită. Realizarea unei expoziții de grafică românească în România, care să cuprindă o seamă de artiști începând cu 1970 și până în prezent, constituie un act cultural excepțional ce umple un gol existent în muzeografia românească. Iar această expoziție, împreună cu catalogul aferent, este specială din mai multe motive. În primul rand, aceasta va fi deschisă sub auspiciile Zilei Naționale a României. Un alt motiv important este acela că expoziţia a fost realizată printr-un parteneriat fructuos, dorit și realizat în acest an, dintre Colecția avocatului George Șerban din București împreună cu Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural sub imboldul, ideea și concepția curatorului. Colecția avocatului George Șerban este arhicunoscută și consacrată astăzi ca una dintre cele mai valoroase din țara noastră, iar o parte importantă din această colecție este consacrată graficii românești. Mai puțin cunoscută în mediul artistic, când cei mai mulți se îndreaptă spre pictură, grafica, tușul, acuarela sau litografia au un rol special în arta universală. A venit timpul ca și grafica românească să își găsească un loc important în muzeografia românească. Cu siguranță acest eveniment poate fi numit expoziția - muzeu, datorită sumei lucrărilor și a artiștilor. De la Horia Bernea la Ștefan Câlția, de la Școala lui Vasile Kazar la Mircia Dumitrescu sau Vladimir Șetran, de la acuarela Aneimaria Smigelschi la desenul lui Sorin Ilfoveanu sau Florin Mitroi, continuând cu Geta Brătescu sau simplitatea plină de înțeles a lui Horia Damian, la gravurile lui Adrian Dumitrache, Peter Pusztai și Dodi Romanați învăluindu-ne de culorile Casiei Csehi, ale lui Nicolae Săftoiu sau Liviu Stoicoviciu. Artiști români care trăiesc în diaspora sunt și ei bine reprezentați: Denisa Șerban Maschek, Alma Rusescu, Sofia Frankl, Doina Botez, Irina Georgeta Pusztai, Ana Golici, Georgeta Borusz sau Damó István.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.