Expoziţie postoperatorie la Visual Kontakt
Începând de ieri, la sediul Asociaţiei "Visual Kontakt" din Oradea, este deschisă o expoziţie inedită, intitulată "Post-Surgery" ("Post-Operator"), care reuneşte în jur de 15 lucrări de grafică de şevalet, realizate de artistul clujean Lucian Szekely. Este vorba de cea de-a 11 expoziţie personală a artistului şi cea de-a doua pe care o prezintă în oraşul nostru.
O lumină aseptică, nemiloasă, de sală de operaţie, se revarsă peste figurile din noile lucrări de grafică semnate de Lucian Szekely, în care artistul se întoarce la corp şi la figura umană, după ce în expoziţiile anterioare a explorat cu precădere teritorii nonantropomorfice. Trupul e prezentat în această expoziţie doar în parte sau în părţile sale ameninţate, rănite, acoperite, bandajate, aflate pe calea unei convalescenţe improbabile. Ameninţarea şi neliniştea sunt cele două axe în jurul cărora se organizează această nouă serie a artistului. "Nu e vorba doar de ameninţarea şi de neliniştile medicale, cuprinse în titlul deloc ambiguu Post-Surgery, ci şi de un halou foarte sesizabil de anxietate care înconjoară fiecare lucrare. Detaliile marginale sunt cele care produc această aură", explică artistul. În expoziţia "Post-Surgery", faţa femeii, aducând vag în expresie cu o icoană, împlineşte dezvăluirea rănii bandajate care îi brăzdează trupul. Fizionomia, ca şi corpul, de altfel, nu e niciodată expusă total, după cum nici rana şi nici cicatricea nu sunt vizibile, ele sunt mereu sustrase sau ascunse privirii şi curiozităţii postoperatorii, ceea ce nu face decât să le intensifice, să le potenţeze imaginar. Lucian Szekely consideră că, de fapt, centrul de greutate al tuturor acestor lucrări nu se regăseşte în ceea ce e vizibil, ci în zona obscură a spaimelor şi alinărilor nemărturisite.
Lucrările rămân expuse timp de o lună la sediul Asociaţiei Visual Kontakt din Oradea, strada Albacului nr. 54, putând fi admirate zilnic, între orele 12.00 şi 16.00. Intenţiile de vizitare se vor anunţa însă înainte, la telefon 0745/205.729 (Zabos Francisc, membru al Asociaţiei).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.