De la bun început, de cînd a fost sigur că voi deveni redactor-șef al revistei Familia, am gîndit lucrurile în logica unui proiect mai complex. Pentru că în vremurile de acum, cînd există atîtea moduri de exprimare, toate la fel de valabile, nu mai putem funcționa doar sub o singură formă, aceea tipărită, numită deja, nu degeaba, „clasică”.

Odată cu lansarea primului număr al noii serii, revista de cultură Familia va însemna și o destinație virtuală. Site-ul www.revistafamilia.ro va fi dezvăluit sub o nouă înfățișare, avînd un rol nou, dar și-o misiune care depășește puterile simplei variante tipărite. Este vorba despre un site întru totul occidental, atît ca aspect, cît și ca funcționalitate. Un veritabil portal cultural, site-ul Familia va prelua, desigur, materialele din print (pentru început toate odată, urmînd ca de la al doilea număr ele să fie publicate treptat, pe parcursul lunii pînă la apariția unui nou număr tipărit), dar va avea și o dimensiune proprie, mult mai dinamică și adaptată cititorului actual de text afișat electronic.

Ne bazăm în sensul acesta pe mai multe colaborări, unele deja stabilite, altele în curs de oficializare.

Este vorba înainte de toate de sprijinul unei echipe de colaboratori externi: scriitori români stabiliți în altă țară, scriitori din alte țări, traducători de literatură română în țările lor... Cu ajutorul acestora, vom prezenta cititorilor noștri, prin intermediul site-ului Familia, relatări din restul lumii culturale, cam așa cum făcea însuși Iosif Vulcan la începuturi. Pînă în acest moment, din echipa de colaboratori externi fac parte: Nina Dragičević (Slovenia), Bogdan Suceavă (SUA), Dan Romașcanu (Israel), Moni Stănilă (Republica Moldova), Mircea Dan Duță (Republica Cehă).

Am stabilit, de asemenea, colaborări cu edituri de top (Polirom, Trei, CDPL etc.), pentru a publica mostre din viitoare apariții editoriale, dar și pentru a ajunge mai ușor la autorii pe care ele îi publică în vederea unor scurte interviuri, la cald, despre cărțile lor viitoare.

Tot pe site vom publica materiale (literare, critice, de artă) care, din pricini ce țin strict de spațiul editorial limitat, nu vor putea să intre în sumarul edițiilor „clasice”. O spun de acum răspicat: calitatea acestora nu va fi cu nimic mai prejos de calitatea colaborărilor publicate în print. De fapt, bănuiesc chiar că-n timp, văzînd cum arată și ce impact real are Familia Online, mulți colaboratori vor solicita ei înșiși publicarea doar pe platformă.

La cum este realizată (modelul urmează site-uri de genul New York Times și Paris Review), portalul Familia poate găzdui inclusiv transmisiuni live, se pretează într-un mod foarte elegant prezentărilor de materiale de artă, de fotografie, de cinema.

În același timp, prin intermediul site-ului doritorii vor putea, în sfîrșit, să contracteze abonamente la ediția print printr-o simplă comandă cu cardul de credit sau de debit. Aceasta e o dorință pe care am încercat s-o transform în realitate acum cîțiva ani, însă fără sorți de izbîndă. În condițiile de acum, sînt convins că într-un timp foarte scurt vom putea demara, pe bazele acestei proceduri altfel banale, o campanie de abonare cu impact real. Semnele în acest sens sînt deja bune atît din țară, cît și din străinătate.

Ca orice interfață online, site-ul Familia va crește și se va modela în funcție de reacțiile cititorilor săi. Există premisele coagulării unei comunități online, dincolo de cea pe care revista o va strînge la nivel local, prin evenimentele cu invitați de marcă pe care le va organiza periodic, cu sprijin direct din partea Consiliului Județean. Dar despre acestea vom vorbi la vremea cuvenită...