Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" a găzduit, ieri, lansarea volumului "Frumosul artistic şi faţetele sale subiective", apărut la Editura Galaxia Gutenberg, carte semnată de prof. univ. dr. Valentin Timaru, din cadrul Academiei de Muzică din Cluj. Gazda evenimentului a fost Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii.

Vorbind despre compozitorul şi muzicologul Valentin Timaru, poetul Ioan Moldovan, redactorul-şef al revistei "Familia", spunea că ilustrează perfect tipul de artist pentru care actul de creaţie se însoţeşte în chip fericit cu reflecţia asupra multitudinii de relaţii pe care opera le întreţine cu creatorul ei, cu determinările sociale şi individuale, cu specificul estetic al genului pe care îl ilustrează, cu orizontul de aşteptare al publicului, cu alte o sumedenie de chestiuni care fac ca niciodată un produs al creativităţii specifice să nu poată fi înţeles în profunzimea lui. "Noul său op, venit la scurt timp după cartea de Aforisme, lansată şi la Oradea, cuprinde meditaţii care se adresează deopotrivă specialiştilor, tinerilor studioşi, precum şi tuturor celor interesaţi de frumosul artistic", a precizat redactorul-şef al revistei "Familia", adăugând că în această carte vom găsi, totodată, prilej de lămurire asupra felului în care ceea ce pare inaccesibil şi misterios în domeniul muzicii devine o problemă personală a fiecăruia dintre noi, un fel de îndreptar pentru iubitorul de frumos de a nu se lăsa păcălit de fenomene nocive precum prostul gust, kitsch-ul, snobismul, poluarea sonoră, muzica devenită marfă şi zgomot de font etc.

Aşadar, citiţi cartea distinsului muzician Valentin Timaru, pentru că oferă o exemplară lecţie de cultură, de morală şi bun simţ în toate.