Festival Internaţional de Foarte Scurt Metraj
Azi, la Cinema Libertatea, din Oradea, str. Independenţei nr. 1, de la ora 18.00, va debuta Festivalul de Foarte Scurt Metraj - "Festival des Très Courts", eveniment care se va desfăşura, în acelaşi timp, la Caracas şi Aiud, la Montevideo şi Timişoara, la Tunis şi Cluj. La fel ca în celelalte oraşe, în Oradea festivalul va ţine până în 9 mai, fiind organizat, la nivel local, de Asociaţia Metrion.
51 de filme foarte scurte, venite din lumea întreagă vor fi proiectate în perioada 7-9 mai, cvasi-simultan, în peste 25 de oraşe din România, precum şi în oraşe din alte 13 ţări. Toate filmele respectă o singură regulă: nu trebuie să depăşească 3 minute. Toate genurile sunt acceptate: ficţiune, animaţie, documentar, film experimental...Un concentrat de inventivitate şi imaginaţie. Le Festival des Tres Courts s-a născut în 1999, la Paris. Festivalul a sosit pentru prima oară în România în 2007. În 2008, peste 5.600 de spectatori au asistat la proiecţiile din 23 de oraşe din România, plus Chişinău. Aflat în 2009 la cea de-a 3-a ediţie în ţara noastră, sub coordonarea Centrului cultural francez din Cluj, festivalul reuneşte, alături de reţeaua de centre culturale şi alianţe franceze, asociaţii de tineri, fundaţii, primării şi consilii judeţene, precum şi cineaşti şi cinefili din toate colţurile ţării.
Această ediţie a festivalului pune femeia în centrul atenţiei prin crearea unei secţiuni speciale de 21 de filme foarte scurte. Informaţii suplimentare: www.trescourt.ro sau la tel. 0753/056.470 - Balázs Zoltán.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.