În oraşul Mizil, din judeţul Prahova, s-a desfăşurat, recent, ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigrame "Romeo şi Julieta la Mizil", eveniment la care s-au înscris 314 concurenţi din ţară şi străinătate, 237 la Poezie şi 77 la Epigrame. Din Oradea, Alexandrina Chelu (foto) a obţinut premiul special al juriului la secţiunea poezie, iar Magda Botezat, menţiune la aceeaşi secţiune.

Printre invitaţii speciali care au fost prezenţi la premiere s-au numărat Mircea Ionescu-Quintus, Ştefan Cazimir, Mircea Dinescu, George Stanca, Corneliu Leu, Sorin Roşca Stănescu, Octavian Ştireanu, Nicolae Dragoş, George Stanca, Lucia Olaru-Nenati etc. Alexandrina Chelu, cunoscută mai mult orădenilor pentru vocea ei inconfundabilă, a obţinut la Festivalul Internaţional de la Mizil premiul special al juriului la poezie. "A fost prima mea participare la acest festival. Până acum, am mai câştigat premii la încă trei concursuri de poezie, două naţionale şi unul internaţional. Pentru acest festival am fost singura care a trimis sonete, obţinând premiul special al juriului", ne-a declarat Alexandrina. În cadrul Festivalului internaţional de la Mizil, la secţiunea Poezie, Marele Premiu "George Ranetti" a fost obţinut de Liviu Ofileanu, din Hunedoara, şi Victoria Milescu, din Bucureşti, la egalitate, iar la secţiunea Epigrame, Marele Premiu "George Ranetti" a fost acordat lui Ioan Toderaşcu din Vaslui. Festivalul a fost organizat de Liceul Teoretic "Grigore Tocilescu", coordonatorul proiectului fiind prof. Laurenţiu Bădicioiu. "M-am împrietenit cu domnul profesor Laurenţiu Bădicioiu, coordonatorul proiectului. Am şi cântat cu tatăl meu la casa domnului primar din Mizil. Ceea ce m-a surprins este că Mizilul are două festivaluri internaţionale de poezie, iar Oradea niciunul", ne-a mai mărturisit tânăra. Alexandrina este dezamăgită de faptul că oraşul nostru nu ştie să-şi aprecieze adevăratele valori, motiv pentru care intenţionează ca în primăvară să-şi lanseze prima carte de poezii la Bucureşti, apoi la Oradea.