Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Uniunea Scriitorilor din România, revista „Mişcarea literară” şi Cenaclul „George Coşbuc” au organizat Saloanele „Liviu Rebreanu” şi Festivalul Național de Proză, ediţia a XXXVIII-a, la finele lunii noiembrie.

Ediţia de anul acesta a avut tema „100 de ani de la apariţia romanului Ion”. Evenimentul a debutat cu jurizarea Festivalului Național de Proză. Juriul a fost format din: Aurel Maria-Baroș – președinte, Valeriu Stancu, Olimpiu Nușfelean, Alexandru Uiuiu, Virgil Rațiu, Menuț Maximinian - membri și Al. Câțcăuan – secretar.

Premiile Saloanelor „Liviu Rebreanu” 2020 au revenit scriitorilor: Mircea Pricăjan, pentru volumul „Perseidele”, Editura Charmides, Bistrița, 2019; George Țâra, pentru volumul „Ce rămâne din ce trece”, Editura Charmides, Bistrița, 2020; Cristina Frumos, pentru volumul „Pledoarie, în fond”, Editura Junimea, Iași, 2019; Simona Poclid, pentru volumul „Monștrii cu bot de catifea”, Editura EiKon, București, 2020.

La categoria Eseu au fost premiaţi: Gheorghe Glodeanu, pentru volumul „Între real și imaginar”, Editura EiKon, București, 2020; Daniela Fulga, pentru volumul „15 eseuri”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2020;Vasile Chira, pentru volumul „Despre geniu și alte eseuri”, Editura EiKon, București, 2019.

Premiile Limbii Române au fost acordate astfel: scriitorului Florian Copcea din Voivodina, Serbia, pentru volumul „O istorie a liricii românești din Serbia”, Editura Academiei Române București și Casa de presă și Editura Libertatea, Panciova/ Serbia; scriitorului Ionel Stoiț din Novisad, Voivodina/Serbia, pentru volumul „Pe corzi de suflet”, Editura Tibiscus, Uzdin, 2019.
În cadrul festivalului au fost organizate un concurs de proză scurtă pentru adulţi şi un concurs de proză scurtă pentru elevi. (Foto arhivă)