Singurătatea Suzanei, în "Năpasta" În legătură cu spectacolul prezentat marţi seară de către Teatrul Naţional din Târgu-Mureş - cu jucata şi răs-jucata "Năpasta" de I.L. Caragiale - în programul F.T.S. este "aninată", după prezentarea distribuţiei, o scurtă frază: "O abordare surprinzătoare a celebrei piese caragialeene", pusă în scenă de regizorul Cristian Juncu. Înainte de a începe să caut cu... lumânarea în ce a constat "surprinzătoarea abordare", voi reproduce o altă frază, auzită întâmplător, după spectacol, de la un spectator de vârsta a treia care zicea către "jumătatea" sa: "Ce să spun altceva, decât că nu prea a avut farmec ceea ce am văzut în seara asta". "Aşa ţi s-a părut?" "Păi cum să-mi pară altfel, după ce-am văzut până acum atâtea alte montări, între care cel mai mult m-a impresionat cea pe care am văzut-o la TVR, cu Emil Botta în rolul lui Ion". Sincer să fiu, în bună măsură, îi cam dau dreptate acestei "voci" din public, subsemnatul având, de asemenea, în memorie acel Ion construit de uriaşul actor Emil Botta într-un registru tragic cutremurător. Cei patru actori târgu-mureşeni - Dan Rădulescu, Alexandru Pavel, Nicu Mihoc, Suzana Macovei - n-aveau cum surmonta "handicapuri" interpretative "datorate" unor titani ai scenei româneşti. Strădania lor de a se îndepărta de ceea ce publicul avea în minte ca repere şi amprente clasicizate a fost mai mult decât onorabilă. Ba chiar, Suzana Macovei a avut o evoluţie pe care nu-ţi vine să o dai uitării, mult prea degrabă. A avut acea expresivitate a "plierii" pe rol, a reuşit să rezoneze prin ceea ce Mihai Măniuţiu numea "energizare spectaculară" cu publicul, care, de această dată, se afla el însuşi pe scenă. Este o modalitate des uzitată în teatrul contemporan, cu efecte nu o dată spectaculoase. Odată am privit o fiară în ochi, un leu bătrân, printre gratiile cuştii la Zoo. Nu mi-a fost frică - aşa cum mă aşteptam - căci "regele" mă privea cu o tristeţe care-mi dădea fiori. Cineva spunea că "actorul este o fiară care se lasă dresată, iar când nu mai suportă asta, devine de o tristeţe agresivă; nu poate interpreta decât roluri tragice". Spectacolul cu "Năpasta" parcă semăna cu leul acela resemnat şi trist. Şi care, dacă ar fi lăsat în libertate, tot aşa ar rămâne...