Ultima zi: "Finis coronat opus" Duminică, 5 octombrie a.c. - în ultima zi a Festivalului Teatrului Scurt de la Oradea - ediţia a XIV-a - Măria Sa Publicul orădean a avut încă trei prilejuri fericite de a se întâlni cu arta teatrală şi slujitorii săi devotaţi. Aceasta, în spaţiile virtuale ale v(alor)izării performanţei artistice care a stat - şi de această dată - sub semnul excelenţei (strâmbăcioşii din nas pot să-şi şi fractureze organul, pentru că, realmente, aşa a fost). Să vedem, aşadar, cronologic, despre ce este vorba. 1. "Scena actorului"... colegial La orele amiezii, sub genericul "Scena actorului", Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" a fost (din nou) primitoarea gazdă a unui dialog cu "cei tineri şi la gând curaţi". De această dată, l-au avut ca oaspete pe îndrăgitul actor Florin Piersic jr., care, cu o seară înainte îi (cam) şocase pe cei vreo 50 de spectatori, la Clubul "Evergreen", cu "integrala" sa realizare "Sex, drugs & rock`n roll" (pentru care a fost răsplătit, la Gala UNITER 2003, cu titlul de "Cel mai bun actor al anului 2002"). "Unul dintre actorii din generaţia mai tânără, care marchează hotărât teatrul românesc contemporan" - sunt cuvintele de prezentare ale invitatului, rostite de moderatorul întâlnirii, criticul de teatru, directorul artistic şi selecţioner unic al Festivalului Teatrului Scurt, Marian Popescu (despre care cineva spunea că este, la ora actuală, înlocuitorul - ca performanţă teatrală pe (mai) toate planurile - de... neînlocuitului "Mister Teatru", regretatul Valentin Silvestru). Participanţii la întâlnirea cu Florin (aşa a insistat să i se spună) au fost, cred, pur şi simplu, vrăjiţi de felul de-a fi al "rebelului (nu prea) bine temperat", care şi-a dat demisia de la "Teatrul Mic", pentru a face un teatru mare - se poate spune acum - pe cont propriu. Artistul a povestit, cu farmecul unei francheţi nedisimulate, despre "furcile caudine" pe sub care a trebuit să treacă, până la fondarea Teatrului "Luni", la Clubul "Green Hourse" din Bucureşti; şi, desigur, până la a ajunge să identifice textul "Sex, drugs & rock`n roll", care i-a adus apoi satisfacţii la care nici nu sperase până atunci. "Am vrut să fac neapărat acest ?one mane show?, m-a prins flama, a fost o experienţă extraordinară. Este o adevărată magie să vezi acelaşi om transformându-se în alţii de 12 ori!" Acum - spunea cineva -, când spui Florin Piersic, nu-l vezi numai pe seniorul, ci şi pe juniorul, de-a dreapta lui!... (A.SF.) 2. Superbia "Unchiului Vanea" Seara zilei de 5 octombrie va rămâne de neuitat pentru publicul urbei noastre, prezent, ca niciodată, poate, la un spectacol pe care l-aş numi - cu primul cuvânt ce-mi vine pre limbă - magnific, prezentat de Teatrul "Bulandra", din Bucureşti, ca invitat de onoare: "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, în regia conaţionalului autorului piesei, Yuri Kordonsky. Ca să nu mai vorbim despre regalul actoricesc oferit de titani contemporani ai scenei româneşti, precum: Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Mariana Mihuţ, Irina Petrescu. Distribuţia a fost întregită de: Cornel Scripcaru, Ionel Mihăilescu, Şerban Pavlu/ Marius Chivu, aceştia dând, la rândul lor, întreaga măsură a potenţialului interpretativ. Ce-aş putea spune mai mult în aceste rânduri, decât că între scenă şi public am simţit acel "flux energetic spectacular", acea empatie febricitară ce conferă substanţă şi sens unor trăiri emoţionale de mare intensitate. Scenografia - maximal funcţională - a aparţinut Elenei Dumitrakova. Nu are rost să mai înşir aici un "amalgam" de superlative - care, de altfel, n-ar reuşi (la asemenea nivel) decât să pară jenante - ci voi spune doar că această montare a celebrei piese cehoviene de către un regizor rus - de largă recunoaştere, deşi foarte tânăr, Yuri Kordonsky - a insuflat spectacolului accente inflamante, într-un registru "mezzo forte" şi chiar "fortissimo" pe alocuri, faţă de montările "clasice". Plus, o doză de umor acid, dar şi o ironie eclatantă, în care disperarea lehămisită şi devorantă aproape a făcut... ravagii. Iată ce spune regizorul însuşi despre "Unchiul Vanea": "Să ne imaginăm un grup restrâns de oameni inteligenţi, talentaţi, moderni şi sensibili, pe care destinul i-a izolat pe o insulă... Pentru ce trăiesc aceşti oameni? Ce îi susţine în lupta cu ororile unei asemenea vieţi? Munca până la epuizare, încrederea în Dumnezeu, cărţile şi vodca. Este singura dintre piesele cehoviene în care moartea nu apare. (...) Toată această tragedie, fiind absolut serioasă, este absurdă şi comică în acelaşi timp". Un umor înveşmântat într-un negru-palid aş zice, o furtună cu fulgere vineţii şi trăsnete agonice, o atmosferă paroxistică, cu supravieţuitori "in corpore", care o iau cu o sfâşietoare tenacitate de la capăt... Festivalul a trecut în... istorie, prin spectacolul cu "Ich bin Ophelia" de Gertrud Fussenneger, în excelenta interpretare a actriţei Coca Bloos. Vom reveni despre Festival cu concluziile de rigoare.