Filarmonica de Stat sărbătoreşte 60 de ani de existenţă
Deschiderea stagiunii 2009/2010 la Filarmonica de Stat Oradea este marcată de un eveniment aparte, instituţia împlinind în această stagiune 60 de ani de existenţă. La concertul festiv, care va avea loc joi, 17 septembrie, de la ora 19.00, au fost invitaţi reprezentanţii culturii şi politicii locale, precum şi ministrul Culturii, Theodor Paleologu.
Concertul festiv se va deschide cu decernarea diplomelor de onoare, acordate pensionarilor care au servit decenii la rând această instituţie. Publicul va putea viziona de asemenea o expoziţie de fotografii şi afişe, acestea marcând principalele evenimente din istoricul ultimelor şase decenii ale instituţiei de stat. În programul concertului de deschidere figurează Simfonia a IX-a de Beethoven, dirijată de Romeo Rîmbu (dirijor permanent al Filarmonicii). Participă Corul Filarmonicii pregătit de Lászlóffy Zsolt, precum şi patru solişti vocali invitaţi: Borsos Edith soprană, Maria Pop mezzosoprană, Szilágyi Zsolt tenor şi Cristian Hodrea bariton. Biletele şi abonamentele se pot cumpăra de la sediul instituţiei, str. Moscovei nr. 5, informaţii la tel.: 0259-430.853.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.