Deschiderea stagiunii 2004-2005, din cadrul Filarmonicii de Stat Oradea are loc astăzi, la ora 19.00, ocazie cu care va fi susţinut un concert simfonic, sub bagheta dirijorului Emil Simon, solist Gabriel Croitoru. Din program fac parte: Uvertura Coţofana hoaţă, de G. Rossini, Simfonia spaniolă, op. 21, de E. Lalo, şi Patru dansuri slave, de A. Dvorak. Pentru noua stagiune sunt programate 42 de concerte, ocazie cu care iubitorii de muzică clasică se vor reîntâlni cu nume grele ale muzicii clasice. Cea de-a doua întâlnire cu melomanii orădeni este programată pe 7 octombrie, avându-l ca dirijor pe Simon Camartin, cel care a invitat orchestra orădeană la un concert, desfăşurat în Elveţia, în perioada 14-25 octombrie. "Pentru acest turneu avem stabilite 10 concerte, cel mai important fiind în deschiderea Festivalului Internaţional de Muzică, de la Basel, din data de 19 octombrie", ne-a mărturisit Cornel Cristea, directorul artistic al Filarmonicii de Stat Oradea. Totodată, pe 12 octombrie, de Ziua Oradiei, este programat un concert extraordinar, dirijat de Rinaldo Muratori, din Italia, aflat pentru prima oară în urbea noastră. Atracţia serii va fi tânărul pianist Nicolae Mihăilă, care va susţine un concert în Re Major pentru pian şi orchestră, de Haydn. Pe scenă vor mai evolua cântăreţi de operă, precum şi îndrăgitul actor Florin Piersic, prezent în calitate de recitator. Pentru acest concert şi-au manifestat deja interesul Adrian Năstase, Theodor Stolojan şi Gigi Becali.