Florin Gherlea, „Mi-ar fi plăcut”
Cea mai recentă priceasnă interpretată de Florin Gherlea este „Mi-ar fi plăcut”, pe versuri scrise de Traian Dorz.
Postul Mare este perioada de pregătire pentru Sfintele Paști, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor și Înviere. Această perioadă nu este traversată fără renumitele pricesne care poartă cu ele încărcături sufletești și duhovnicești. Cu această ocazie Florin Gherlea lansează, de aniversarea sa, azi, 2 aprilie, o priceasnă intitulată „Mi-ar fi plăcut”, pe versuri scrise de Traian Dorz. Aceasta poate fi urmărită pe canalul de youtube al artistului.
„Crescând cu dragoste față de biserică, percep viața ca pe o cruce, o cruce frumoasă având ca misiune aproprierea cât mai mult de Dumnezeu. Azi, la 35 de ani, aceste versuri scrise de Traian Dorz îmi descriu în totalitate viața și stările actuale regăsindu-mă complet în ele. În perioada Postului Mare obișnuiesc să îmi îndrept atenția mai mult spre cele sfinte prin interpretările pricesnelor, care poartă în ele mesaje profunde menite să aducă în suflet pace și liniște”, spune Florin Gherlea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.