Galeriile Reperaj, Cetatea Oradea - Teza, Antiteza, Sinteza în arta contemporană
La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc deschiderea expoziţiei „Teza, Antiteza, Sinteza în arta contemporană”. Vernisează dr. Aurel Chiriac, critic şi istoric de artă.
,,Trecerea acestei triade - teză, antiteză, sinteză - dinspre gândirea teoretică spre interpretarea artei și chiar către construcția conținutului acesteia a fost făcută demult, aducând și rost, și temei atât în explicarea actului artistic, cât și în sensurile operelor de artă. Aceste trei concepte sunt unele simple luate separat, dar direcționează lumea spiritului, potrivit multora, atunci când sunt luate împreună. Teza e o afirmație (care trebuie demonstrată), antiteza reprezintă negația sau contradicția tezei, iar sinteza înseamnă rezolvarea conflictului dintre teză și antiteză'' - Aurel Chiriac.
Expun artistii Mariana Achim, Mihai Alma, Adrian Androne, Petru Bara, Vioara Bara, Bianca Băcioiu, Thomas Becket, Alexandru Blăjan, Paul Blânda, Iova Casian, Cristian Ciubotaru, Liana Corb, Alexandru Creț, Maria David, Simona Derecichei, Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș, Tudor Frâncu, Dorel Găină, Dan Hora, Remus Ilisie, Adi Judea, Gunter Krenz, Terez Matza, Andreea - Anamaria Meza, Terez Matza, Murányi Mihály, Eva Murányi, Cristina Mary Molnar, Monica Nichita, Nada Panait, Radu Pământ, Claudia Peter, Ludovic Zoltan Pongracz, Felicia Popescu, Isabella Osana Popescu, Anca Punct, Olivia Roșca, Adela - Lia Rusu, Horea Sălăgean, Ovidiu Sălăgean, Fany Singer, Doina Tătar.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 17.00, în Galeriile Reperaj, Cetatea Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.