Artistul Teofil Știop, cadru didactic al Universității din Oradea, expune începând de miercuri, 19 aprilie, în Cetatea Oradea. Vernisajul expoziției, intitulată „Cornucopia”, a avut loc la Galeriile Reperaj a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Curator este Aurel Chiriac, care caracterizează evenimentul: „O irealitate construită din fragmente banale și pervertite de real – sensuri profunde recuperate din abisul lipsei totale de sens -, morală extrasă dintr-o lume aproape lipsită de valori morale - coerență acolo unde totul pare incoerent”.

„Expoziția de față este gândită să cuprindă delimitări vizuale izvorâte atât din spațiile diferite abordate conceptual cât și ale intervalelor temporale în care lucrările au fost realizate. Conceptualizarea la Teofil Știop se abandonează de cele mai multe ori unor înțelesuri secunde, unor teritorii atât ale meditației cât și ale dimensiunilor etice. Fiecare tablou trebuie citit, descoperit în parte: aglomerarea de lucruri (de zone picturale, până la capăt) e doar aparent haotică. Toate ale lumii din haos au apărut și, dacă nu suntem atenți, cu vorba lui Eminescu, se vor întoarce-n haos. A pune ordine în dezordine, că e vorba de cea vizuală ori de cea provenită din anchilozarea dimensiunilor adânci ale ființei umane e atât munca dar și evadarea în irealul-real pe care și-o propune artistul vizual. E silogismul vizual care leagă toate ciclurile, seriile propuse de autor: fRAMe (lucrări aparținând perioadei 2013 - 2015), Slide Show (2016 - 2018), Cornucopia (2019 - 2020) și Glitch (2021)”, menționează curatorul expoziției.