Poetul bihorean a apărut în cel mai recent număr, 28, al revistei "România literară", a Uniunii Scriitorilor din România, cu un grupaj de versuri inspirate din frumoasa experienţă trăită în urmă cu patru ani la Londra, împreună cu membrii Asociaţiei "Surdo-muţilor" din Oradea.

 

Cele nouă poezii care alcătuiesc grupajul sunt: "Dimineaţă la Londra", "Curţi interioare", "Cavalerul", "Nuntă într-o suburbie a Londrei", "Imnul palmelor", "Dover", "Garda regală", "Parcul Saint James" şi "O zi pe Tamisa". "Am avut o premoniţie că aşa se va întâmpla...", ne-a mărturisit poetul, menţionând că este prima sa apariţie în România Literară, considerată a fi panteonul revistelor literare. "Am mai avut publicate cronici literare la cărţile mele în România literară, dar poezii nu. Această apariţie ar onora orice poet din ţară", ne-a mai spus Gheorghe Vidican, care semnează în acest număr alături de poeţii: Adrian Popescu, Leo Butnaru şi Mircea Mihăieş. Pe 27 iulie, Gheorghe Vidican a împlinit 57 de ani. Debutul său literar a avut loc în anul 1972, în revista "Familia". De-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, poetul bihorean a reuşit să publice şase volume, ultimul dintre ele, "Mansarda cu vitralii", a apărut anul trecut la Editura Brumar, din Timişoara, fiind, totodată, recompensat cu numeroase premii. Din anul 2007 este redactor-şef adjunct la revista de cultură "Caietele Oradiei".