În 26 martie, la Casa de Cultură din Oradea - Theo Rose, „Pe Vechi”
Evenimentul „Pe Vechi” aduce în fața publicului un spectacol unic de muzică interbelică, prezentat de Theo Rose, una dintre cele mai iubite voci ale României.
Spectacolul este un omagiu adus muzicii perioadei interbelice, o epocă fascinantă a culturii românești. La Oradea, evenimentul va avea loc miercuri, 26 martie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Piaţa 1 Decembrie, nr. 1 (accesul în sală se va face de la ora 19.30).
Spectacolul include interpretarea unor piese celebre, precum „Zaraza”, „Cine mă puse pe mine” și „Sâmbătă seara”, care vor reînvia emoțiile și melancolia acelor vremuri.
În decursul celor 90 de minute, publicul va avea ocazia să trăiască o experiență autentică și plină de nostalgie, acompaniată de o scenografie spectaculoasă și costume inspirate din anii ’20 și ’30. Spectacolul este mai mult decât un concert, este o declarație de dragoste a lui Theo Rose pentru muzica interbelică.
Theodora Maria Diaconu, cunoscută de fani sub numele de Theo Rose, este una dintre cele mai apreciate și iubite artiste din România, activând și în lumea actoriei, nu doar în cea a muzicii. Vedeta a reușit să intre la inimile fanilor prin sinceritatea și autenticitatea ei.
Theo Rose s-a născut pe 8 august 1997, în Ploiești. Artista a vorbit mereu cu drag de familia sa și a recunoscut cu zâmbetul pe buze că provine dintr-o familie modestă și că nu a fost o mare răsfățată. În schimb, părinții i-au oferit multă iubire și nu i-a lipsit nimic din cele necesare. Acum se bucură de tot ce poate fi mai frumos în viață și ea însăși are posibilitatea de a-i oferi băiețelului său cele mai minunate lucruri.
Informații suplimentare privind biletele la concertul din 26 martie se pot obține accesând următorul link https://www.iabilet.ro/bilete-oradea-theo-rose-pe-vechi-ora-20-00-107556/
Comentarii
Nu există nici un comentariu.