Iubitorii artei fotografice din Oradea și județul Bihor, precum și turiștii care au vizitat Cetatea medievală Oradea, au avut posibilitatea de a participa la cele patru vernisaje organizate la sfârșitul săptămânii trecute.

Organizatorii manifestărilor - Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA), Summit Agro România, respectiv Muzeul Țării Crișurilor (prin secția Muzeul Orașului Oradea) și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune -, au oferit celor interesați posibilitatea vizionării și participării la vernisajele celor patru expoziții de artă fotografică în condiții de gratuitate. Prima expoziție a fost vernisată în Galeria „Matei Stegerean” a Centrului Expozițional EFA din Palatul Princiar al Cetății medievale Oradea (Corpul E, parter), unde a fost inaugurată Expoziția anuală a membrilor Clubului Fotografic „Nufărul” (CFNO), care, anul viitor, va aniversa 50 de ani de existență. Publicul a fost salutat de către președintele AIEFA și CFNO, care a apreciat în discursul său rezultatele deosebite oținute de membrii Fotoclubului la diferite concursuri naționale și internaționale de artă fotografică, respectiv faptul că, pe parcursul anului 2024, în Centru Expozițional EFA, a fost vernisată expoziția personală Radu Gabor, iar președintele CFNO a expus anul trecut în mai multe galerii din Serbia. Publicul prezent la vernisaj a fost salutat și de către dr. prof. Dorin Popa, reprezentul președintelui Summit Agro Romania, dr. ing. Patricia Maria Ştirbu, care a salutat inițiativa vernisării celor patru expoziții și a apreciat colaborarea deosebită existentă cu Summit Agro România. În cadrul vernisajului a luat cuvântul, online, pe platforma ZOOM, și Laura Harris-Haiduc din Canada, membru creator CFNO.

Expoziția rămâne la dispoziția celor interesați în Galeria „Ștefan Vilidár István”, zilnic, între orele 8.00 – 20.00, dar se poate admira și pe site-ul EFA.

A doua expoziție, cea a artistei fotograf Morvay-Szabó Edina-Éva EFIAP, a fost vernisată joi, 27 februarie, tot în Galeria „Matei Stegerean”. Pe simezele cunoscutei galerii au fost instalate fotografiile alb-negru și color ale expoziției personale retrospectivă organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață și a acordării distincției de Excențe FIAP. În cadrul vernisajului a luat cuvântul artista fotograf expozant, care a prezentat celor prezenți și fotografia realizată în urmă cu 100 de ani de către tatăl ei, precum și premiile obținute cu fotografia respectivă. În încheiere, fotografiile expuse au fost prezentate de către criticul de artă dr. Ramonva Novicov, în limba română, și de către redactorul șef al Revistei Újvárad, Szűcs László, în limba maghiară. Cel de treilea vernisaj a avut loc vineri, 28 februarie, la Galeria „Mezey Lajos”, Centru Expozițional EFA din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea, aparținătoare Muzeului „Țării Crișurilor”. Publicul a fost salutat de către muzeograful dr. Diana Iancu, care a mulțumit pentru expoziția internațională deosebită. Președintele AIEFA a subliniat faptul că fotografiile au fost realizate de cele 28 de organizații partenere din Africa, Asia, Europa și Orientul mijlociu. La final,  exponatele au fost prezentate de către criticul de artă dr. Ramonva Novicov. Ultimul vernisaj s-a ținut tot în cadrul Centrului Expozițional EFA de la Palatul Princiar al Cetății medievale Oradea. Cu această ocazie, a fost vernisată Expoziția anuală a membrilor AIEFA, alcătuită din 80 de fotografii realizate de membrii creatori din Africa, Asia, Europa și SUA. În încheierea vernisajului, criticul de artă dr. Ramona Novicov a prezentat fotografiile instalate pe simezele Centrului Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică, Galeria „Euro Foto Art”, care, în acest an, va aniversa 35 de ani de existență. Ultimele două vernisaje au fost organizate sub auspiciile FIAP. Momentele muzicale ale vernisajelor au fost oferite de către reputatul artist orădean de violă Thurzó Sándor József, reprezentant al Asociației Comunitare și Culturale Sola Fide, care a interpretat mai multe piese din repertoriul internațional. Expozițiile vor rămâne la dispoziția publicului vizitator până în 17 aprilie.