Cea de-a doua ediţie de la Oradea a Conferinţelor Dilema veche se va desfăşura în perioada 11-13 mai, la Sinagoga Neologă Sion, în fiecare zi, de la ora 18.00. Tema acestei ediţii este: „Ce-au fost și ce-au ajuns. Despre mărire și decădere în istorie”.

Între 11 și 13 mai, de joi până sâmbătă, vor avea loc la Oradea „Conferințele Dilema Veche”. Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, „Conferințele Dilema veche” se vor afla pentru a doua oară la Oradea, propunând publicului o serie de șase evenimente, desfășurate pe parcursul a trei seri, începând cu ora 18.00, la Sinagoga Neologă Sion.

„Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „ce-am fost și ce-am ajuns”; uneori și în varianta despre alții, „ce-au fost și ce-au ajuns”. Este un fel de scurtă meditație oftată cu privire la măreția de altădată și precaritatea prezentului. Ideea creșterii și descreșterii tuturor lucrurilor de pe lumea aceasta nu este, bineînțeles, doar a noastră. O găsim în Vechiul Testament, ba chiar o găsim și în surse anterioare. Totuși, noi, românii, avem un anumit primat în istoria lungă a acestui gînd. Nicolae Iorga observa că primul istoric care a povestit istoria unui imperiu în acești termeni, de creștere și descreștere, adică într-un fel dramaturgic, a fost Dimitrie Cantemir, cu a sa „Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae”, scrisă între 1714 și 1716. Astăzi, e aproape un clișeu să povestești istoria unui imperiu după ideea creșterii și descreșterii. La începutul secolului al XVIII-lea, pare-se, nu era. Revendicăm, așadar, o anume preemțiune în materie și nu e de mirare, căci „ce-am fost și ce-am ajuns” ne este atît de propriu nouă, românilor, care atît de des ne plângem singuri de milă”, spune Sever Voinescu, redactor șef Dilema veche.

În ordinea în care se vor prezenta publicului, iată invitații conferințelor de la Oradea: istoricul Cosmin Popa, teologul și diplomatul Bogdan Tătaru-Cazaban, istoricul Mihai-Răzvan Ungureanu, profesorul de drept Valeriu Stoica, muzicianul Ovidiu Pintilie.

Moderatorul evenimentelor din program va fi, ca de fiecare dată, Sever Voinescu, cel care va susține și ultima conferință a celor trei seri.

„Cum spun, „ce-am fost și ce-am ajuns” nu e doar un suspin. Este un instrument de lucru. Este, cum s-ar spune astăzi, o grilă de lectură. Și cel mai adesea ne-o aplicăm nouă înșine. Această ediție a Conferințelor Dilema veche, găzduită de prietenii noștri din Oradea, face acest exercițiu. Cu precizarea că «ce-am fost și ce-am ajuns» poate fi foarte bine și observația unei creșteri, nu doar a unei căderi, atacăm tema din cât mai multe puncte de vedere, așa cum v-am obișnuit deja”, menționează Sever Voinescu.

Formatul evenimentului include cinci conferințe urmate de dialoguri publice și un recital de chitară.

„Conferințele Dilema veche” sunt un proiect inițiat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și organizat împreună cu revista Dilema veche, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune.

Partener: Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune.