Consiliul Județean Bihor și Muzeul Țării Crișurilor continuă demersurile pentru inaugurarea proiectului tematic și expozițional de la etajul I al instituției de cultură.

Lucrările de amenajare a celor 3.000 metri pătrați de spații expoziționale sunt aproape de finalizare. Amenajat după proiectul arhitectului Wagner Péter, etajul I se va prezenta publicului vizitator sub forma unui ansamblu unitar, ce va încorpora secțiile Științele Naturii, Arheologie și o parte a celei de Istorie. Cele trei secții cuprind expoziții permanente, ce presupun o serie de rezolvări grafice și expoziționale specifice, motiv pentru care inaugurarea se va face etapizat.

„În ciuda situației generată de pandemia Covid-19, considerăm că putem să stabilim etape ale inaugurării lapidariului și etajului I. Conferințele de presă le vom organiza sub genericul „Pașii revenirii acasă”, ce semnifică, din punctul nostru de vedere, pașii pe care i-am parcurs prin revenirea la noi înșine ca instituție muzeală deschisă și publicului”, spune Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor.

Expoziția permanentă va fi inaugurată după următorul program: în 24 august 2020 – Lapidariul; 8 septembrie 2020 – Științele Naturii; 17 septembrie 2020 – Arheologie, Ev Mediu.

Arhitectura spațiilor expoziționale de la etajul I al Muzeului Țării Crișurilor a fost astfel concepută încât să includă nu doar dispunerea pereților separatori, ci și mobilierul, vitrinele și alcătuirea spațiilor expoziționale cu tehnologia aferentă. Muzeul va fi unul interactiv în care vizitatorii vor putea accesa o serie de info chioșcuri, touchscreen-uri cu informații necesare despre sala în care se află și despre exponate.

„Vom inaugura o expoziție care va fi foarte interesantă pentru orădeni și bihoreni pentru că se folosesc tehnologii moderne, digitală și 3D”, a subliniat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările de la etajul I al Muzeului Țării Crișurilor se execută în baza unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional. Valoarea totală a contractului este de 21.645.912,92 lei din care proiectarea, execuția lucrărilor la etajul I și exterior (gard, parcare, amfiteatru, amenajare curte) este 19.325.244,94 lei.