La sediul Muzeului Țării Crișurilor, joi, 5 ianuarie 2023, de la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției de bijuterii contemporane „Eu sunt tu” (I am you) a artistei plastice Ana Dobraș.

Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal și Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează vernisajul expoziției de bijuterii contemporane „Eu sunt tu” (I am you) a artistei plastice Ana Dobraș. Evenimentul va avea loc joi, 5 ianuarie 2023, de la ora 17.00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A).

„Când devine o ființă un obiect? Când devine cealaltă persoană un obiect? Când devin eu un obiect? Pot fi martor și obiect în același timp? În ce condiții poate un obiect deveni o ființă?”. Cea mai recentă colecție de bijuterii de artă contemporană „Eu sunt tu”, semnată de Ana Dobraș, încearcă să răspundă la aceste întrebări și ridică alte câteva.

La vernisaj vor lua cuvântul: Cornel Abrudan, șeful Secției de Artă a Muzeului Țării Crișurilor, și dr. Ramona Novicov, critic de artă și curatorul expoziției. Evenimentul va fi completat de muzica propusă de DJ Rogvaiv.

„Creațiile Anei provoacă la dialog, se cer cântărite în palmă, răsucite, interpretate și rămân, într-un fel jucăuș, agățate de noi și dacă nu sunt ale noastre (...). Fiecare dintre ele ne amintește că bijuteriile sunt, la originea lor și în ipostaza lor optimă, obiecte magice. (...). Nu doar lumina le schimbă, ci și starea noastră de spirit. Au ceva din vibrația unui diapazon, din complexitatea unui decodor și din delicatețea unei bomboane fondante”, spune criticul de artă, dr. Ramona Novicov.

Expoziția va rămâne deschisă pentru public până în 5 februarie 2023.