Editura Ratio et Revelatio, în colaborare cu Oradea Heritage, vă invită miercuri, 29 ianuarie, de la ora 17.00, la o dublă lansare de carte a scriitorului orădean Ervin Székely.

Evenimentul va fi găzduit de Casa Darvas – La Roche și este dedicat atât publicului de limbă română, cât și celui de limbă maghiară. Autorul s-a născut în anul 1957, la Salonta. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca. A ocupat posturi de consilier juridic și a lucrat ca jurnalist. În perioada 1992-2004, a fost deputat în Parlamentul României și a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Colaborarea cu editura Ratio et Revelatio a debutat în 2019, cu volumul „Carte de bucate și de dragoste”, apărut atât în limba română, cât și maghiară, și s-a dovedit foarte fructuoasă. În anul 2023, a apărut, în limba maghiară, romanul „Szerelem, Szeku, idegméreg”, ca un an mai târziu să fie publicată și traducerea în limba română: „Dragostea, Securitatea și neurotoxina”. Tot în acest an, a văzut lumina tiparului și a doua ediție a volumului care s-a bucurat de un mare succes „Cum am devenit român. Însemnările unui asimila(n)t”.

„Să nu ne ascundem după deget, doamnelor și domnilor: ceea ce scriu eu aici este un roman de consum. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu căutați aici răspunsuri la marile întrebări existențiale. Dar parcă cuprinde ceva din ceea ce am trăit sau am văzut în viață. Ei bine, eu caut tocmai aceste amintiri comune, generaționale, și încerc să le și explic. Și poate că fix asta e problema”, scrie Ervin Székely în „Dragostea, Securitatea și neurotoxina”.

Despre cele două volume vor vorbi, alături de autor, Judit Simon și Cristina Pușcaș.

Moderatoarea evenimentului va fi Raluca Lazarovici Vereș, cofondatoarea editurii Ratio et Revelatio, prima orădeancă onorată cu Ordinul Steaua Italiei în grad de Cavaler. Toți cei interesați sunt așteptați cu drag la eveniment.