Între 14 și 16 noiembrie - ORA Jazz Festival
De șase ani, luna noiembrie poartă în Oradea sunetul jazzului și căldura revederilor.
Anul acesta, între 14 și 16 noiembrie, la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, va avea loc o nouă ediție „ORA Jazz Festival”, plină de premiere muzicale, improvizație și emoție. Ediția a 6-a aduce pe scenele orașului artiști din Cuba, Italia, Norvegia, Danemarca, Germania, Austria și Polonia, un amestec emoționant de culturi și expresii sonore. Pianul va fi firul roșu al serilor, cu Søren Bebe, Omar Sosa și Sebastian Studnitzky, iar alături de ei îi veți putea asculta pe Paolo Fresu, Karl Bjorå, David Bergmüller și Unleashed Cooperation.
Evenimentul se va desfășura după următorul program: vineri, 14 noiembrie, la Filarmonica de Stat Oradea, ora 19.00 – Unleashed Cooperation (Polonia); 20.30 – Søren Bebe Trio (Danemarca / Suedia / Norvegia); sâmbătă, 15 noiembrie, la Filarmonica de Stat Oradea, 19.00 – Karl Bjorå (Norvegia / Italia / Suedia); 20.30 – Paolo Fresu & Omar Sosa – FOOD (Italia / Cuba); duminică, 16 noiembrie, la Sinagoga Neologă Sion, ora 19.00 – David Bergmüller – Rediscovering the Lute (Austria); 20.30 – Sebastian Studnitzky – Solo (Germania).
Biletele pot fi procurate de pe https://www.bilete.ro/ora-jazz-festival/ora-jazz-festival-14-16-nov-2025/
Jazzino – The school inside your festival
Noutatea acestei ediții este „Jazzino”, unde copiii sunt invitați să descopere muzica prin joacă, curiozitate și improvizație. De la chitare și clape, până la tobe, bongo sau tamburină, fiecare copil va putea explora instrumente reale și se va bucura de ritmuri care se nasc din imaginație.
Atelierele Jazzino vor avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, la Sinagoga Neologă Sion, astfel: între orele 10.00 – 11.00, pentru clasele 0–IV (locurile au fost ocupate integral); 12.00 – 13.00, pentru clasele V–VIII (mai sunt locuri disponibile).
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere, la https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdEO1-2XvmdRZISbWTMDcd_fH5c09GGKPAN96WEIaPDmzK_ag/viewform
Locurile sunt limitate la 15 copii per atelier.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.