Anual, pe data de 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Bibliotecarului, dar și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor.

 

Iubitorii de cultură și artă s-au adunat, zilele acestea, la Biblioteca Universității din Oradea, pentru a avea parte de momente inedite în cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Universității, în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din România, Alumini și Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea.

În deschidere a vorbit Doca Brândușa, vicepreședintele Asociației Bibliotecarilor, amintind tuturor despre importanța mult îndrăgitelor cărți.

Invitații au avut parte de un moment muzical susținut de câțiva studenți ai Departamentului de Muzică din cadrul Facultății de Arte din Oradea. Ana Maria Cabalaș și Daniela Cabalaș au reușit cu ajutorul flautului să încânte urechile publicului. Imediat după, Roxana Igna i-a emoționat pe cei prezenți cu vocea sa, acompaniată fiind de Remus Semro la pian. Studenții au fost coordonați de către profesorii Florina Hinsu, Anca Spătar și Ariadna Zenaida Mircescu.

Următoarea parte a evenimentului a inclus uimitoarea colecție de fotografii vechi a doctorului în istorie Constantin Liviu Demeter. Fiecare imagine are propria sa poveste, mai copleșitor pentru public fiind faptul că toate  surprind Oradea, așa cum era ea în trecut, unele dintre ele având peste 100 de ani vechime.

De asemenea, bibliotecara Anarela Chiș a susținut o prezentare fascinantă despre Monica Lovinescu, în acest an împlinindu-se 100 de ani de la nașterea acestei personalități și 15 ani de la decesul ei. Cei prezenți au putut să se bucure de o expoziție de cărți și periodice editate în exil, acestea făcând parte din biblioteca personală de la Paris a Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca.

Acest eveniment cultural nu s-a putut lipsi de implicarea unor copii talentați, care, prin arta desenului și a picturii, au reușit să transmită mesaje despre dragostea față de cărți, Casa Corpului Didactic pregătind o expoziție cu lucrările elevilor.

Larisa BĂRCUI, anul 2, Jurnalism