După deschiderea spectaculoasă cu două seri sold out sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”, Filarmonica de Stat Oradea continuă să aducă pe scenă nume de renume mondial.

Joi, 25 septembrie, sala „Enescu – Bartók” a filarmonicii va răsuna sub bagheta maestrului Constantine Orbelian, alături de pianista Bella Schütz. Programul serii va îmbina energia debordantă a lui Offenbach, rafinamentul celebrat al lui Camille Saint-Saëns și pasiunea inconfundabilă a lui Aram Khachaturian.

În muzica franceză, unul dintre cei mai prolifici compozitori din secolul al XIX-lea a fost Camille Saint-Saëns. Fiind născut în 9 octombrie 1835, toamna aceasta se împlinesc 190 de ani de la nașterea sa. Filarmonica orădeană îl va celebra prin concertul „Arhetipuri în sunet”, care va avea loc joi, 25 septembrie, de la ora 19.00, în sala de concerte „Enescu - Bartók”. Nu întâmplător, concertul va fi dirijat de Constantine Orbelian, având-o ca solistă pe pianista Bella Schütz. Orbelian este un dirijor american, cu origini în Armenia și Rusia, evidențiind în seara concertului, printre altele, două dintre cele mai reușite lucrări din creația compozitorului armean Aram Khachaturian. Așadar, în introducere, publicul meloman va avea ocazia să asculte Uvertura operetei „Orfeu în Infern”, de Jacques Offenbach. În continuare, Camille Saint-Saëns va fi sărbătorit prin „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”. În cele ce urmează, frumusețea aparte a muzicii armene va putea fi descoperită prin „Adagio” din baletul „Spartacus” și prin Suita „Masquerade”, ambele fiind compoziții semnate de Aram Khachaturian.

Așadar, se anunță un concert aniversar de excepție, un omagiu adus marilor arhetipuri sonore, o seară în care muzica devine emoție pură.