La Casa Darvas - Loisir și pictură plein air
Pasionații de artă au ocazia să picteze vineri, 14 iulie, alături de artiștii băimăreni. Casa Darvas a pregătit o seară dedicată Zilei Naționale a Franței.
În cadrul acestei seri, artiști locali și pasionații de artă vor avea ocazia să picteze pe strada Libertății, între orele 18.00 - 20.00, alături de artiștii băimăreni.
Evenimentul intitulat „Loisir și pictură plein air” marchează al treilea an dedicat evenimentelor „Joia la Darvas”. Acesta este realizat de Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice în colaborare cu Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.
Doritorii sunt așteptați în număr cât mai mare să-și instaleze micul atelier de pictură (șevalet, pensule, culori) pe malul Crișului Repede.
„Dorim ca prin acest eveniment să dezvoltăm un nou concept, prin care, periodic, artiști și nu numai, să anime zona pietonală de pe strada Libertății din vecinătatea Casei Darvas. Fenomenul artistic prin care malul Crișului Repede apare imortalizat în diferite anotimpuri este unul bine-cunoscut. Astfel, revitalizarea picturii peisagistice prin care se captează lumea naturală din jurul nostru poate fi un nou mod de promovare turistică, iar creațiile artistice vor fi accesibile colecționarilor”, a precizat Angela Lupșea, directorul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.