La Cluj - Paula Lezeu, premiul II la Festivalul "Muguri de dor"
Judeţul nostru a fost reprezentat, recent, la Festivalul-concurs de interpretare a cântecului popular "Muguri de dor", ediţia a VI-a, care s-a desfăşurat în comuna Poieni, din judeţul Cluj. Dintre artiştii bihoreni participanţi, doi au fost premiaţi. Este vorba de solista Paula Lezeu, care a primit premiul II, respectiv de Rafael Morna, instrumentist la vioară, care a obţinut menţiune.
Competiţia, care s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Poieni, a fost destul de acerbă, aliniind la start peste 40 de concurenţi din Cluj, Mureş, Maramureş, Gorj şi Bihor. Pentru Paula Lezeu a fost prima participare la acest eveniment, tânăra solistă obţinând locul II, la categoria de vârstă 10-15 ani. Ea a reuşit să cucerească membrii juriului interpretând o doină şi o piesă de joc. Pe lângă interpretare şi repertoriu, în departajarea concurenţilor juriul a ţinut cont şi de prezenţa scenică şi autenticitatea costumului popular. În acest an, Paula şi-a adăugat în palmares alte patru premii I prin participarea la festivalurile-concurs organizate în Ştei, Vaşcău şi Oradea. Tânăra este elevă în clasa a VII-a la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş", din Beiuş, şi anul III la Şcoala Populară de Artă "Francisc Hubic" Oradea, secţia canto popular, prof. Florin Mariş. Individual, studiază pianul cu profesorul Remus Lazea. În prezent, tânăra este membră a Ansamblului folcloric "Auşana", condus de Silviu Botiş, precum şi colaboratoare la Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei.
Paula se poate lăuda cu peste 50 de spectacole susţinute împreună cu Ansamblul folcloric "Auşana", atât în judeţ, cât şi în ţară şi în Ungaria, la care se adaugă zeci de premii obţinute la festivaluri naţionale şi internaţionale de muzică populară, precum şi participări la o serie de emisiuni folclorice pe diferite posturi de televiziune şi radio.
Minunata aceasta fata,un talent deosebit.
Paula e cea mai buna solista a Bihorului la categoria copii,felicitari.
Felicitari PAULA succes mai departe.