În sala Centrului de Documentare şi Informare, de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" din Oradea, a avut loc ieri prima întâlnire între membrii redacţiei "Caietele Oradiei" şi elevii claselor de liceu, la care a participat şi un membru al Clubului de poezie "Sala 07". A urmat un minicenaclu de creaţie din lucrările elevilor participanţi la întâlnire. Activitatea a fost coordonată de profesoarele Sânziana Neşiu şi Rodica Ungur.

 

"Scopul acestei activităţi este deschiderea Caietelor Oradiei spre învăţământul preuniversitar şi, în acelaşi timp, descoperirea de tinere talente literare", ne-a declarat prof. Sânziana Neşiu, menţionând că, după această întâlnire, luna viitoare, va fi organizat un atelier de creaţie pe şcoală, în urma căruia cele mai bune lucrări literare, susţinute cu acest prilej, vor fi publicate în revista "Caietele Oradiei". Liceenii au venit în număr mare să-i cunoască pe membrii redacţiei: Mircea Popa, redactor-şef al publicaţiei, Gheorghe Vidican, redactor-şef adjunct, Dan H. Popescu, secretar de redacţie, şi Lucian Scurtu, redactor. "Acţiunea are loc în contextul unei serii de întâlniri a redacţiei revistei Caietele Oradiei cu liceeni şi, probabil, şi cu studenţii facultăţilor cu profil umanistic din Oradea", ne-a informat Mircea Popa, redactorul-şef al publicaţiei, menţionând că, în acest sens, a fost iniţiat deja un parteneriat educativ de colaborare cu liceele şi colegiile din oraş. "Ne confruntăm cu o invazie de subcultură pe care o ştim cu toţii, promovată în principal de media electronică pentru creşterea raitingului. Revista noastră este şi o reacţie împotriva acestui gen de subcultură", le-a mărturisit Mircea Popa elevilor. El a mai spus el că prin intermediul revistei şi a literaturii promovate de aceasta, se încearcă apropierea tinerilor de acest instrument frumos pe care îl are gândirea şi anume limbajul. "Limbajul este cel care pune în mişcare gândirea. De limbaj depinde nivelul, operaţiile, funcţiile gândirii. Un limbaj neevoluat e o piedică în calea comunicării", a mai spus Mircea Popa, după care i-a prezentat pe colegii săi din colectivul redacţional.

 

La această întâlnire au fost prezenţi elevi şi profesori de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", în frunte cu Elisabeta Bodoczi, directoarea adjunctă a şcolii.