La doar 14 ani, muzica populară i-a adus cele mai preţioase împliniri!
Printre cei înzestraţi cu har artistic şi cu dragoste pentru melosul popular se înscrie şi tânărul Sorin Paina, elev în clasa a VIII-a, la Şcoala "Avram Iancu", din Oradea. El a obţinut premiul II la Festivalul - concurs interjudeţean "Felician Fărcaşiu", care s-a desfăşurat, în perioada 9-12 septembrie, în localitatea Brad, din judeţul Hunedoara. Publicul l-a ascultat cu pasiune, cântecul fiind expresia vibraţiilor sufleteşti.
Chiar dacă se află la început de drum, Sorin Paina a reuşit, prin dragoste pentru folclor, să ne reprezinte cu cinste urbea, obţinând numeroase premii atât în ţară, cât şi în străinătate. În 1994, participa, în calitate de spectator, alături de părinţii săi, la Festivalul "Felician Fărcaşiu". La acea vreme, băiatul, în vârstă de doar 4 ani, a fost fascinat de interpretele de muzică populară de atunci (în special, de Mariana Anghel), fredonând neîncetat, pe umerii tatălui său, cântecele acestora. Soarta a făcut ca, după zece ani, la Ţebea, în cadrul aceluiaşi festival, să urce pe scenă, ca artist, la Gala Laureaţilor, alături de cei pe care i-a idolatrizat, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu şi Mariana Anghel. "Preţul" acestei întâlniri a fost destul de mare, de vreme ce, în cadrul concursului de la Brad, a trebuit să concureze cu 21 de tineri, extrem de talentaţi, veniţi din toate colţurile ţării. "A fost pentru prima dată, când a participat la secţiunea adulţi, fiind şi cel mai tânăr concurent la această categorie", povesteşte tatăl lui Sorin. Prezentând o doină şi un cântec de joc cu orchestră, tânărul a stârnit entuziasmul publicului, care l-a aplaudat neîncetat, atras de ritmurile bihorene.
Sorin s-a întors acasă, plin de încredere şi optimism în viitoarea sa carieră artistică, convins fiind că, şi pe viitor, muzica îi va oferi cele mai preţioase împliniri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.