Studenții orădeni vor aduce tuturor magia sărbătorilor într-un spectacol de colinde și momente artistice unice, care va fi organizat luni, 16 decembrie, la Filarmonica de Stat. Accesul va fi gratuit.

Intitulat „Note pentru speranță”, spectacolul va începe la ora 19.00 și își propune să aducă în fața publicului orădean, iubitor de tradiții și frumos, „magia sărbătorilor de iarnă și talentul studenților”, transmit organizatorii. În sala Filarmonicii de Stat din Oradea, tinerii artiști vor urca pe scenă „pentru a celebra frumusețea colindelor tradiționale”. 
Accesul în sala de spectacole va fi deschis publicului începând cu ora 18.00. Organizatorii subliniază că intrarea la spectacol este gratuită, dar numărul participanților este limitat la cel al locurilor din sală. Persoanele care doresc să participe sunt rugate să-și rezerve locul completând un formular disponibil pe media.uoradea.ro. După rezervare, spectatorii vor fi contactați pentru a ridica biletele necesare accesului la eveniment.
Spectacolul face parte din proiectul „Bihorul colindă”, care susține tradițiile și valorile autentice locale.
Evenimentul va fi organizat de Uniunea Studenților din Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea și Consiliul Județean Bihor.