Marți, 20 mai, ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, va avea loc lansarea cărții „Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990”, autor Cătălin Ranco Pițu.

Cartea, apărută la Editura Litera, București, 2025, analizează violențele din 13-15 iunie 1990, evidențiind felul în care autoritățile postrevoluționare au orchestrat represiunea brutală împotriva protestatarilor din Piața Universității, folosindu-se de mineri și de forțe de ordine pentru a suprima opoziția civică și a reinstaura un control autoritar. Autorul oferă o perspectivă documentată asupra modului în care noul regim politic a deturnat idealurile Revoluției din 1989, transformând speranțele democratice într-o restaurație a vechilor structuri de putere.

Cătălin Ranco Pițu este cunoscut pentru implicarea sa în investigarea evenimentelor din decembrie 1989, semnând rechizitoriul în Dosarul Revoluției, care a dus la trimiterea în judecată a unor lideri de rang înalt, precum Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, pentru infracțiuni contra umanității. De asemenea, a semnat rechizitoriul în Dosarul Mineriadei din iunie 1990.  

Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Gabriel Moisa – manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.

Organizatori: Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Editura Litera, București.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.