Actrițele Maia Morgenstern și Carmen Tănase vă invită la „Cocktail”, în data de 27 noiembrie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea.

Două femei frumoase, fermecătoare și pline de viață, decid să refuze rutina, să risipească umbrele și să spulbere neîmplinirile trecutului, sperând fiecare o nouă șansă la dragoste, cu convingerea că pentru iubire nu e niciodată prea târziu.

„Flavia” și „Gianna”, cele două personaje principale din piesă, două prietene temperamentale, împart de câțiva ani același apartament, după separarea de foștii lor soți, dar nu au, sub nici o formă, aceleași principii de viață. Resemnarea în urma despărțirii este doar o aparență bine întreținută de viața lor activă și plină de contraste comice: cel mai așteptat moment la job este sfârșitul programului, vacanțele au în spate luni întregi de economii, pentru diete ratate există croială pe bie, pentru ieșirea din rutină - spălatul vaselor, iar alcoolul nu este o soluție pentru nimic. Nevoia de iubire nu se compensează. Și totuși un Cocktail, o privire, o întâlnire, și viața se schimbă, totul de schimbă, iar marea surpriză nu se lasă așteptată. Sigur va fi magic! Însă consecințele unei petreceri sunt întotdeauna imprevizibile...

Piesa „Cocktail” de Aldo Nicolaj, în regia Marianei Cămărășan, îi are în distribuție pe: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Jawad Mohammad Shahbazimoghadam, Florina Gleznea și Viviana Gherasim.

Biletele pot fi procurate online, prin BLT.ro, sau direct de la Casa de Cultură a Sindicatelor, de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00. Prețul unui bilet este 90 de lei.