Prima expoziție internațională a orădeanului Dragoș Mihai Dobocan a avut loc, săptămâna trecută, la Muzeul Louvre din Paris. Dragoș a fost singurul copil printre cei câteva sute de artiști care și-au prezentat lucrările la Salonul Internațional de Artă Contemporană.

Dragoş Mihai Dobocan, un copil în vârstă de 10 ani din Oradea, și-a vernisat, săptămâna trecută, a VI-a expoziție de pictură. Vernisajul expoziției „Pe urmele artiștilor francezi” a avut loc vineri, 20 octombrie 2023, de la ora 18.00, la Le Carrousel du Louvre din Paris.

Tânărul artist și-a expus în cadrul Salonului Internațional de Artă Contemporană de aici o parte (36) din cele 150 de lucrări realizate de la vârsta de cinci ani până în prezent. Majoritatea lucrărilor lui Dragoș sunt realizate în acrilic, preferatele micului pictor, dar şi unele în acuarelă.

Dragoș a fost singurul copil printre artiști consacrați din toată lumea.

„Am început să pictez de la cinci ani. Atunci mama m-a înscris la canto muzică uşoară. Dar mie nu mi-a plăcut acolo. Şi-atunci le-am spus părinţilor mei să mă înscrie la pictură. De atunci, acesta este modul meu de a mă relaxa. Pictura este pentru mine o oază de bucurie și de culoare, este modul meu de a mă elibera. Lucrarea mea preferată este «Canarul». Urmează apoi «Bufniţa polară», «Farul». Eu am doi canari acasă şi m-au inspirat să pictez. L-am pictat pe unul dintre ei. Am început cu lucrarea «Peisaj marin». Îmi place foarte mult marea și am multe lucrări realizate în vacanțele mele cu mama la mare. Natura este cea care mă inspiră în fiecare zi, de aceea majoritatea lucrărilor mele au legătură cu aceasta. Prima mea expoziție în afara țării a fost aceasta, de la Paris, unde am cunoscut pictori consacrați din toate țările lumii. M-am simțit răsfățat de artiștii mari, eu fiind singurul copil printre aceștia. Am descoperit stiluri noi în pictură, în cadrul unor masterclass-uri susținute de artiști francezi, dar și străini, la care am participat. Totodată, am reușit să văd cum lucrează artiștii adevărați, artiștii de renume. Au fost unele lucrări care pur și simplu m-au impresionat. Cum au fost cele ale artistului Edgar Zepeda Diaz din Mexic care a folosit paie de mătură pentru a crea opere de artă magnifice. E o tehnică pe care nu am mai văzut-o până acum. Sau m-a impresionat o artistă din Franța care a făcut adevărate dantele din pictura pe hârtie”, a spus Dragoș Dobocan.

Artiștii care au expus la Paris, dar și vizitatorii Salonului Internațional de Artă Contemporană de la Muzeul Louvre au descoperit multă culoare şi bucurie în lucrările copilului din Oradea, cu care el a reușit să le umple sufletul de emoţie.

Subiectele pe care Dragoș le pictează sunt apropiate sufletului său: flori, animăluţe, căsuţe, portrete, peisaje...

„Dragoș transmite foarte multă emoţie prin ceea ce aşează pe pânză”, a declarat Maria Achmar, președintele Association Internationale de Diplomatie Culturelle Club Français pour l UNESCO din Paris.

 

Premiat internațional

Dragoș a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale de pictură și este unul dintre beneficiarii programului de promovare a talentelor a MOL România și al Fundației pentru Comunitate din Cluj Napoca (edițiile 2021 și 2023). În demersul său din capitala Franței, Dragoș a obținut o cofinanțare din partea Fundației pentru Comunitate, în programul MOL România de promovare a talentelor și a fost susținut de Hotel President din Băile Felix, Magazinul Crișul Oradea și Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

Micul artist a participat în toamna anului 2020 la primul său concurs internaţional – „Dessine-moi ton reve de paix” (Desenează visul tău de pace), organizat sub egida UNESCO, de Romanian Section Saint Germain en Laye Conseil International de la Danse (CID), la care a obţinut premiul I, la categoria sa de vârstă (6-10 ani). Lucrarea premiată reprezintă planeta Terra ca o floare minunată, înconjurată de o ghirlandă de oameni-flori şi alte flori înlănţuite în jurul globului pământesc.

De asemenea, el a obținut în 2022 premiul „Tânăr talent” la un concurs internațional de pictură organizat de Ecole de la Loire.

Dragoș Dobocan urmează cursuri de pictură la Atelierul „Mânuţe fermecate” și la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” în Oradea și la Academia de Arte „Marina Căpățînă” din București.

 

Culoare și bucurie

Dragoș este elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea (înv. Simona Cobe). Primele sale lucrări au fost prezentate într-o primă expoziție la vârsta de 6 ani, când mama sa, jurnalista Crina Dobocan, i-a organizat o expoziție  „Pentru prieteni”, la Casa Minunată din Oradea.

A doua expoziție (Visuri colorate) a avut loc în anul 2021, în Parcul Libertății din Oradea, iar cea de-a treia expoziție, intitulată „Tablouri printre cărți” a avut loc în 2022 în cadrul Târgului de Carte „Gaudemus”, ediția din mai 2022, la Oradea. Cea de-a patra expoziție personală – Copilărie printre culori, a avut-o în luna iunie a acestui an la Galeria Cluj Art din Cluj Napoca, iar cea mai recentă expoziție de pictură – Gânduri colorate, a fost vernisată în 29 septembrie 2023, la Casino-ul din orașul Sinaia.

Micul artist, Dragoș Dobocan, acum în vârstă de 10 ani, pictează de la varsta de 5 ani și are în portofoliu peste 150 de lucrări, realizate în acrilic, acuarelă, cărbune, etc., patru expoziții personale de pictură și mai multe premii la concursuri naționale și internaționale.