Membrii Grupului folcloric „Nuntaşii Bihorului Juniori” nu au stat degeaba în această perioadă, ci au pregătit un cântec pentru toți cei care simt și gândesc românește. Tinerii au lansat pe Facebook un frumos mesaj muzical, menit să aducă în sufletele oamenilor bucurie şi speranţă.

„Cântecul «Române, să fii mândru» se doreşte a fi un mesaj pentru neamul românesc, acum, în aceste vremuri dificile prin care trecem toţi. Inițial, am dorit să înregistrăm un cântec popular cu negativ, dar eu, personal, am vrut să realizăm acest cântec a cappella, tocmai pentru ca lumea să se bucure de vocile curate ale interpreților. Nu a fost ușor, deoarece fiecare a înregistrat acasă, pe telefon, iar finalizarea a făcut-o Horia Boncuț, în studioul său”, ne-a declarat Florica Ruja.

De 35 de ani, îndrăgita interpretă face parte din Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”, iar de aproximativ 20 de ani, se află în conducerea acestui ansamblu, în calitate de secretar, alături de colegii ei, Dinu Avram, președinte, și Alexandru Mihai Carțiș, vicepreședinte. O împlinire de suflet a artistei este Grupul folcloric „Nuntașii Bihorului Juniori”, pe care l-a înființat în urmă cu șapte ani, la inițiativa fostului președinte al Ansamblului folcloric „Nuntaşii Bihorului”, regretatul maestru coregraf Florian Clepe.

„Am început grupul cu trei membri: Octavian Blaga, Alex David şi Maria Alexandra Secan. Apoi, au venit Cătălin Bulgaru, Denisa Briscan, Bianca Rișco, Alexandra Buș, surorile Denisa și Lorena Ghib, George Gligor, surorile Vanesa și Sarah Cazac. După un timp, câțiva s-au retras, din anumite motive. În momentul de față, de aproximativ trei ani încoace, au rămas alături de mine doar cei care se văd în clip, și anume: Alex David, Alexandra Buș, Cătălin Bulgaru, Denisa Briscan, surorile Denisa și Lorena Ghib și Vanesa și Sarah Cazac”, a mai spus interlocutoarea noastră.

Ca activitate, membrii grupului participă la toate acțiunile Ansamblului „Nuntaşii Bihorului”, pe lângă care funcționează, iau parte la diferite spectacole şi au numeroase apariții la emisiuni de folclor (pe posturile Hora TV, Etno TV și Favorit TV), unde prezintă un repertoriu propriu, pe care l-au înregistrat: trei cântece de folclor bihorean şi un cântec patriotic (la care textele şi muzica sunt compuse de Florica Ruja), o colindă și două pricesne. „Nuntaşii Bihorului Juniori” au mai participat la Toamnă Orădeană, la concursul din octombrie 2019, unde au obţinut locul II, iar în luna decembrie, au răspuns invitaţiei tuturor celor care i-au chemat la colindat (peste 15 instituţii din Oradea şi judeţ). În aceeaşi perioadă, artiştii au fost invitaţi să cânte în biserici din oraș, dar şi la Târgul de Crăciun.

Membrii grupului folcoric sunt elevi cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Cei care au acum 14-16 ani sunt cei mai vechi membri, iar când au intrat în grup aveau 8-9 ani.

„Noi credem că acest cântec pe care l-am înregistrat va avea un impact plăcut asupra tuturor celor care îl vor asculta. Ne-am gândit să facem ceva frumos în această perioadă, având în vedere că nu se mai pot face repetiții și spectacole. Nu a fost ușor, deoarece membrii grupului, fiind elevi, sunt destul de ocupați cu orele on-line, care le ocupă destul de mult timp, în special celor care sunt în clasa a VIII-a”, a conchis interlocutoarea noastră.

Proiectul muzical a avut un impact frumos în rândul privitorilor, ajungând în acest moment la sute de vizualizări pe Facebook, zeci de distribuiri, sute de like-uri şi comentarii de bine şi frumos.