Un eveniment editorial de excepţie s-a consumat ieri, la  Restaurantul Transilvania, din Oradea, într-o atmosferă elegantă şi sărbătorească, prilejuită de lansarea celui de-al doilea volum din "Cântecul după cântec, schiţă pentru un univers folcloric bihorean", carte realizată în colaborare de Ioan Degău şi Miron Blaga. Despre acest volum impresionant, însumând peste 630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza, Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum şi Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea. Momentul muzical a fost susţinut de îndrăgita interpretă Cornelia Covaciu, acompaniată de soliştii instrumentişti Petrică Popa, Mitică Negrean şi Sorin Costache.

Acest al doilea volum din "Cântecul după cântec" are menirea de a întregi şi detalia conţinutul primului volum, el însuşi destul de bogat - circa 70 de solişti şi aproape 20 de animatori şi personalităţi care au cultivat folclorul bihorean etc. Faţă de prima carte, acest nou volum mai aduce în atenţie circa 50 de solişti vocali, peste 100 de instrumentişti, câteva formaţii, grupuri şi ansambluri folclorice mai mari, mai importante, alţi animatori şi cercetători ai vieţii muzicale tradiţionale bihorene etc. "Dacă începutul de an stă sub semnul cărţii, înseamnă că e un an de bun augur. E o carte unică în peisajul nostru cultural, pe care numai doi oameni mari puteau să o realizeze. E o carte necesară, pentru că folclorul bihorean oferă momente de mare frumuseţe şi valoare care acum îşi găsesc adevăratul loc în cultura noastră", a spus Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene. La rândul său, conf. univ. dr. Oana Lianu a ţinut să-i felicite atât pe autori pentru cele două volume, cât şi pe artiştii care au apărut în carte, menţionând că judeţul nostru se află la loc de cinste prin faptul că are un folclor nealterat. În cuvântul lor, autorii au menţionat că acest al doilea volum din "Cântecul de după cântec" întregeşte un prim demers în configurarea istoriei cântecului popular din Bihor, oferind "materie primă" pentru viitoare sinteze folclorice privind partea aceasta de ţară, propunând totodată spre neuitare un considerabil număr de interpreţi vocali şi instrumentişti, dar şi pe cei care, din umbră, au cercetat şi promovat cu asiduitate folclorul muzical bihorean.