Cuibul Zăganilor de Constantin CONSTANTIN Deunăzi mi-a bătut la uşă un comis voiajor. Tinerel, chiar simpatic, oferea cu numai zece mii de lei o broşurică ciudată, cu coperţi albe de carton subţire scrise cu marker negru: Constantin Constantin (autor), Cuibul Zăganilor (titlu). Între coperţi, "tipărite" la o clasică maşină de scris (în mai multe exemplare, cu indigo), nu mai puţin de 12 poezii. Surprins de inedita ofertă, mă prind, în joc, o cumpăr şi, dacă tot am în faţă însuşi autorul, îi cer şi un autograf, pe care, bineînţeles, îl primesc. Aflu, totodată, că este născut în Dobrogea, la Niculiţel, judeţul Tulcea, dar că, de-o vreme, hălăduieşte pe plaiuri bihorene. Departe de mine gândul să dau note sau calificative. Recunosc doar faptul că am simţit preţul, obsedat de viaţă şi de moarte, de pace şi de război, chemându-şi în permanenţă ca părtaş şi martir, iubita. Veşnice contraste: "Mai există câteva Suflete / Împletite coroană / În jurul cuibului iubirii"... Zăganul, vultur cu barbă, în popor, se vrea un "Mesager al înălţimilor", din poezia de deschidere: "E sol de-azur şi verzi coline / Un biet poet, un cerşetor. / Nu vă obligă, vă imploră / Îi daţi o pâine, vă dă Dor... / Vă toarnă-n cale auroră / Şi-n cupa clipei, viitor"... Sau: "Se spune că moartea / i-o viaţă fără trup. / De Acord. / Dar o viaţă fără suflet / ce mai e?" ("Moarte"). Chiar aşa, ce-o fi? Nu ştiu ce face, ce-a mai scris sau dacă va mai scrie vreodată Constantin Constantin. De multe ori, ajunge câte o "broşurică" să-ţi marcheze trecerea prin lume...