O nouă ediție a evenimentului - Infinite Dance Festival
Cea de-a șasea ediție a festivalului de dans și multiart al Teatrului Szigligeti, Infinite Dance Festival, va avea loc la Oradea, în perioada 6-13 octombrie.
În cadrul festivalului, publicul va putea urmări spectacole prezentate de patru trupe, dar se introduc și universitățiile din Cluj, Târgu-Mureș și Budapesta. Totodată, în programul complementar, apar street dance și hip-hop, spectacole ale mai multor trupe amatoare, informare legată de preadmitere amplasată de Universitatea Maghiară de Dans din Budapesta, dar și prezentarea rezultatelor unei anchete sociologice realizată în cadrul publicului Teatrului Szigligeti.
„Obiectivul Festivalului IDF este acela de a familiariza publicul cu diversele forme ale artei mișcării și a dansului. Această ediție a festivalului scoate în evidență trendurile din lumea dansului popular, balet clasic, balet contemporan și street dance, programul incluzând atât spectacolele celor mai cunoscute trupe din România și Ungaria, dar și ale unor artiști debutanți”, anunță organizatorii evenimentului.
VisitOradea este partenerul local al festivalului.
Accent pe tinerele talentate
Un angajament important al Infinite Dance Festival este susținerea grupurilor amatoare din regiune, dar și a debutanților care lucrează la nivel artistic înalt în arta mișcării și a dansului.
În prima zi, în a șasea ediție a festivalului, 6 octombrie, începând de la ora 18.00, pe Scena Mare a Teatrului Szigligeti, vom putea urmări Forumul Ansamblurilor Neprofesioniste din Transilvania ed. XVII - în organizația Asociației de Dans Popular al Maghiarilor din România - care se desfășoară anual din 2005. Evenimentul a început cu o selecție preliminară în primăvară, în timpul căreia un juriu a selectat cele zece formații de dans popular cu cele mai bune coregrafii și le invită la Gala de Toamnă. Anul acesta, Forumul este organizat în Oradea în colaborare cu Ansamblul Csillagocska.
În cadrul festivalului studenții la specializarea de coregrafie din Universitatea de Arte din Târgu-Mureș prezintă Omul cel bun din Seciuan, în data de 12 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare, iar studenții la specializarea de actorie, anul III, din Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film prezintă New Genesis, în data de 13 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Transilvania. Ambele spectacole sunt creații comune unde mișcarea a oferit o modalitate simbolică și metaforică de a exprima concepte abstracte, idei și emoții.
În cadrul galei de sâmbătă, 12 octombrie, după spectacolului Universității de Arte din Târgu-Mureș, vor urca pe scenă studenții specializărilor de balet clasic, dans contemporan și dans popular ai Universității Maghiare de Dans, prezentând creațiile lor de examen pentru spectatori.
Spectacolele în Sala Mare și Sala Transilvania
În data de 6 octombrie, înainte de Forumul Ansamblurilor Neprofesioniste, de la ora 14.30, în Sala Mare, seria spectacolelor va fi deschisă de producția Ansamblului Nagyvárad Marea popoarelor. În 2018, Ansamblul Nagyvárad al Teatrului Szigligeti a colaborat cu mai multe personalităţi remarcabile ale mişcării de dans popular maghiar pentru a crea spectacolul folcloric „Marea popoarelor”, jucat ulterior cu mare succes și în cadrul World Expo Dubai.
În data de 10 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare, Centrul Național de Dans din București va prezinta spectacolul Patosfera, în care Mădălina Dan propune un univers artistic structurat în jurul unei compoziții corporale unitare, în care individualitățile, dinamica și subiectivitatea afectivă formează un corp extins.
În data de 11 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Transilvania, Ansamblul Nagyvárad va prezenta noua spectacolul fizic de teatru-dans, Strigăte și șoapte, de Ingmar Bergman, regizat de Györfi Csaba. Adaptarea într-un spectacol fizic de teatru-dans încearcă să exploreze dacă suferim cel mai mult în viața noastră și suntem răscumpărați în viața de apoi sau dacă existența terestră este un fel de paradis, iar moartea este urmată de pedeapsa pentru acțiunile noastre.
În aceeași zi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Szigligeti, Teatru de Balet Sibiu va prezenta primul balet componat de Piotr Ilici Ceaikovski, Lacul Lebedelor, spectacolul emblemă al baletului clasic, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite spectacole de balet clasic al tuturor timpurilor. Adaptarea coregrafică a montării de la Sibiu, realizată în anul 2014, de coregraful din Republica Moldova Andrei Litvinov, are la bază coregrafia originală a lui Marius Petipa și Lev Ivanov.
În 13 octombrie, de la ora 19.00, Infinite Dance Festival, ediția a VI-a, va fi închisă de Compania de Dans Contemporan din Szeged.
Alte programe
În cadrul festivalului, în data de 9 octombrie, de la ora 17.00, în foaierul Teatrului Szigligeti, vor fi prezentate rezultatele parțiale ale sondajului Teatrului Szigligeti. Prin acesta, sunt luate în considerare și opiniile persoanelor care nu vin în mod obișnuit la teatru (non-spectatori). Scopul este de a obține un profil al publicului potențial, incluzând, printre altele, vârsta și sexul respondentului, venitul acestuia și alte activități pe care le alege în loc să meargă la teatru. Sondajul va dezvălui, de asemenea, care sunt spectacolele de care publicul s-a bucurat cel mai mult în ultimele stagiuni. „Aceste date ne vor ajuta să ne dezvoltăm strategia instituțională pentru anii următori”, menționează organizatorii. La ora actuală, rezultatele sondajului se află într-un proces de evaluare cu participarea unui grup de experți: dr. Plainer Zsuzsa, cercetător în domeniul antropologiei culturale la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, dr. János Szabolcs, filolog, cadru didactic la Universitatea Creștină Partium, respectiv dr. Sántha Ágnes, sociolog, cadru didactic la Universitatea Sapientia.
De asemenea, în data de 9 octombrie, de la ora 17.30, Piața Regele Ferdinand I va fi ocupată de trupele de dans ale Unique Dance Studio, care vor prezenta un spectacol dinamic și unic de hip-hop. Simon Noémi, fondatoarea studioului de dans, conduce numeroase grupuri în cadrul școlii și acoperă toate vârstele de la 5 ani la 14 ani în domeniul hip-hop.
Între 10-13 octombrie, în fiecare zi, la orele 16.00, 18.30 și 20.30, tot în Piața Regele Ferdinand I, s eva putea urmări Talentovic Family, un grup internațional de artiști și interpreți de acrobație, breakdance și street dance.
Bilete şi abonamente
Biletele şi abonamentele la festival sunt deja disponibile la agenţia de bilete a teatrului (luni, marți și joi 10.00-17.00, miercuri și vineri 13-17), sau online, la www.biletmaster.ro. Mai multe informaţii despre spectacole găsiţi pe siteul Teatrului Szigligeti (www.szigligeti.ro), pe idf.szigligeti.ro, dar şi pe pagina Facebook oficială a evenimentului. Totodată, oferta de programe va fi putea fi accesată prin aplicaţia FestivApp, utilizatorii căreia vor fi anunţaţi în timp real despre eventualele schimbări de program.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.