În preajma ajunului Crăciunului, Casa Darvas-La Roche găzduiește o nouă expoziție curatoriată de colecționarul Iulia Gorneanu, care invită publicul să descopere lumea fascinantă dinaintea și din timpul balului.

În prag de sărbătoare, sunteți invitați la o călătorie fascinantă prin lumea minunată a dantelei și a luxului din Belle Epoque, deschizând, totodată, privitorului universul intim al budoarului doamnelor din secolele trecute. Corsete din secolul al XIX-lea, jupoane, articole de lenjerie intimă, alături de un kit complet de broderie, pelerine de pieptănat și multe ale secrete vă așteaptă la Casa Darvas-La Roche să le deslușiți misterul.

Balul a fost și a rămas un eveniment social important în mediul urban, fiind considerat „esența vieții mondene”. Din secolul al XIX-lea, pe lângă baluri private, au fost organizate și baluri publice, în spații publice frecventate pe atunci: în sala hanului din centrul orașului, în sălile restaurantelor, în săli de concerte sau în sala mare a Casinei din oraș. Fiecare asociație, club, reuniune organiza baluri. Sezonul balurilor de iarnă era deschis cu balul juriștilor și se termina cu un bal mascat.

Unul dintre accesoriile obligatorii ale doamnelor și domnișoarelor era carnețelul de bal, o adevărată bijuterie cu coperți de aur, argint, fildeș, sidef sau catifea, pe filele căruia erau scrise cu un creion-miniatură din argint numele  partenerilor și ordinea dansurilor promise: vals, mazurca, polca, galop, cadril, cotillion. Carnețelul de bal era ulterior păstrat ca trofeu, oglindă peste timp a frumuseții domnișoarei curtate. Apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se regăsește într-o gamă variată în expoziția Casei Darvas-La Roche.

Un alt accesoriu nelipsit era evantaiul, întotdeauna asortat cu rochia de bal. Pe lângă faptul că în săli era foarte cald iar folosirea lui era o necesitate, exista și un limbaj secret al evantaiului. Deschis sau închis, lipit de frunte sau de inimă, evantaiul transmitea diverse mesaje alesului inimii.

Expoziția deschisă la Casa Darvas-La Roche poate fi vizitată din 22 decembrie până pe 1 martie.