O "umbră" în Sala Oglinzilor
Astăzi, 21 decembrie, de la ora 18.00, în "Sala Oglinzilor" a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, într-un spaţiu cum nu se poate mai potrivit, întrucât personajul intră şi iese printr-o oglindă, va avea loc spectacolul-lectură cu piesa "Umbra", de Paşcu Balaci, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Piesa este dedicată împlinirii a douăzeci de ani de la revoluţia anticeauşistă. Lectura va fi susţinută de actorul Mircea Albulescu, asistat de regizorul Petru Hadârca, fost director al Teatrului Naţional din Chişinău, dat afară de autorităţile comuniste pentru că a pus pe scenă, cu precădere, piese româneşti de teatru. Piesa de teatru "Umbra" a autorului orădean Paşcu Balaci a fost premiată la o ediţie trecută a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.