Primăria municipiului Oradea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor organizează vineri, 21 august, "Carnavalului florilor", a V-a ediţie la Oradea, sub egida manifestărilor intitulate "Fereastră deschisă spre Europa - 2009". Pentru organizarea acestui eveniment, parcarea de pe strada Independenţei va fi închisă începând de miercuri, 19 august, ora 23.00, şi până vineri, 21 august, ora 24.00. Totodată, B-dul Dacia, pe porţiunea din faţa blocurilor Zigzag, va fi închis începând din 20 august, ora 12.00, şi până în 21 august, ora 17.00.

 

Conferinţă şi workshop-uri

Viceprimarul Biro Rozalia a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, la fel ca anul trecut, evenimentul va fi structurat pe două planuri. Astfel, înainte de masă, în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea, va fi organizată conferinţa intitulată "Oradea şi Debreţin în Uniunea Europeană - strategii de dezvoltare", urmată de două workshop-uri. Deschiderea conferinţei va avea loc la ora 10.00. În primă fază, Marcel Boloş, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Durabilă şi Finanţări Externe din cadrul Primăriei, va prezenta strategia de dezvoltare a oraşului Oradea, după care Bak Ferenc, director economic la Societatea comercială de administrare a patrimoniului oraşului Debreţin, va vorbi despre utilizarea potenţialului economic al sectorului privat în oraşul Debreţin. Cele două workshop-uri vor fi organizate separat. Primul, începând cu ora 11.10, "Experienţe în domeniul furnizării energiei termice", care se va ţine în sala de conferinţe a Companiei de Apă, str. Duiliu Zamfirescu nr. 3, iar celălalt, intitulat "Eficienţă în gospodărirea deşeurilor", în sala festivă a Primăriei Oradea. Pe această cale, Biro Rozalia a adresat o invitaţie celor interesaţi (cetăţeni, ONG -uri, instituţii etc.) să participe la acestea pentru a veni cu idei, concluziile urmând a fi publicate într-o broşură.

 

Mai puţine care alegorice

În ce priveşte festivalul "Carnavalul florilor", reprezentantul municipalităţii a anunţat că, în acest an, vom avea doar 3-4 care alegorice, faţă de 5-6 anul trecut. "Vor fi mai puţine care aleorice decât anul trecut, întrucât criza ne afectează pe toţi, iar pe de altă parte, pentru că la Debreţin are loc a 40-a ediţie a festivalului şi foarte mulţi utilizatori preferă să rămână acolo decât să vină aici", a mai spus Biro. Alaiul carelor alegorice va porni la ora 14.00 şi va parcurge următorul traseu: B-dul Dacia - Blocurile Zigzag - Parcul Petofi - parcarea de pe strada Independenţei. În această ultimă locaţie, carele vor putea fi admirate şi fotografiate între orele 17.00-19.00. Concertele vor debuta la ora 20.00, în parcarea din strada Independenţei, cu trupa "Danger", urmată de cei de la "Bere Gratis", la ora 21.00. În paralel, tot de la ora 21.00, în şanţul Cetăţii, dinspre strada Griviţei, sunteţi invitaţi la un spectacol al trupei de teatru muzical "Mandala" din localitatea Nyiregyhaza, Ungaria. Biro Rozalia a mai anunţat că cele două municipii, Oradea-Debreţin, şi cele două judeţe, Bihor-Hajdu-Bihar, vor avea în comun două care alegorice, un car pentru cele două primării, iar un altul pentru consiliile judeţene. "Dacă merită sau nu să organizăm un asemenea eveniment depinde numai de orădeni, de numărul celor care vor participa la el", a mai spus viceprimarul, menţionând că, deşi sunt care alegorice mai puţine decât în anii trecuţi, totuşi, vor fi trupe din judeţ şi din Ungaria care vor însufleţi alaiul.